Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, discuție la telefon cu omologul american, Lloyd Austin, despre criza din Ucraina

Vasile Dincu
Agerpres

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a avut, vineri, o nouă convorbire prin telefon cu secretarul apărării al SUA, Lloyd Austin, temele fiind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi consolidarea prezenţei SUA pe flancul estic al NATO.

Discuţiile dintre cei doi înalţi demnitari au avut loc în contextul amplului proces de consultare pe care SUA îl derulează cu România, ca partener strategic important în regiune, precum şi cu alţi aliaţi din cadrul NATO. Temele principale ale convorbirii au vizat ultimele evoluţii complexe ale situaţiei de securitate de la graniţele Ucrainei, respectiv consolidarea prezenţei SUA pe flancul estic al NATO”, precizează MApN.

Cei doi oficiali au abordat extins modalitatea gestionării crizei de securitate actuale. Ministrul Dîncu a transmis faptul că România urmăreşte cu îngrijorare evoluţia stării de securitate din regiune şi este pregătită să adopte, alături de aliaţi, cele mai potrivite măsuri defensive, în funcţie de situaţia concretă.

Secretarul apărării al SUA a subliniat angajamentul ferm şi solidaritatea ţării sale faţă de aliaţii europeni, accentuând faptul că Articolul 5 al NATO este şi va rămâne primordial. În acest context, ministrul român a transmis aprecierea faţă de angajamentul SUA pentru securitatea euro-atlantică, respectiv întărirea posturii de apărare şi descurajare la Marea Neagră, prin dislocarea Batalionului Stryker, respectiv a unor capabilităţi aeriene importante ale SUA în bazele din România. De asemenea, a subliniat importanţa unei abordări coerente, unitare şi rapide în ceea ce priveşte luarea deciziilor la nivel aliat, în perspectiva reuniunii ministeriale NATO planificată pentru 16 - 17 februarie la Bruxelles”, informează MApN

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Dîncu, despre verificarea adăposturilor de război din ţara noastră: Această inspecţie se face anual
Dîncu, despre verificarea adăposturilor de război din ţara noastră: Această inspecţie se face anual

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a declarat, marţi, despre verificarea adăposturilor de război din ţară, în contextul conflictului de la graniţa cu Ucraina, că suntem pregătiţi pentru orice situaţie şi că aceste inspecţii se fac anual, scrie News.ro. 

Ministrul Dîncu s-a infectat a 2-a oară cu Covid. Șeful Apărării trebuia să se vadă cu Iohannis
Ministrul Dîncu s-a infectat a 2-a oară cu Covid. Șeful Apărării trebuia să se vadă cu Iohannis

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a anunțat, joi, într-un mesaj pe Facebook, că s-a îmbolnăvit pentru a doua oară de COVID-19, şi că de miercuri se află în izolare.  

Dîncu, despre posibilitatea ca România să fie abandonată de americani: ”Suntem una dintre cele mai importante țări NATO”
Dîncu, despre posibilitatea ca România să fie abandonată de americani: ”Suntem una dintre cele mai importante țări NATO”

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, consideră că nu este posibil să fim abandonaţi de americani în contextul situaţiei din Ucraina, pentru că România este una dintre cele mai importante ţări din NATO.

 

Ministrul francez al Forţelor Armate, în România. Dîncu: Vom găsi o soluție rapidă pentru proiectul achiziției de corvete
Ministrul francez al Forţelor Armate, în România. Dîncu: Vom găsi o soluție rapidă pentru proiectul achiziției de corvete

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu a primit, joi, la minister, vizita oficială a ministrul francez al Forţelor Armate, Florence Parly.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.