Cum a fost posibil carnagiul de la Zoo Timişoara. Doar pasărea emu a scăpat de câini

×
Codul embed a fost copiat

Măcel la Grădina Zoologică din Timișoara. Șase canguri au fost omorâți de mai mulți câini care au intrat în habitatul lor.

Îngrijitorii au găsit animalele moarte și au chemat hingherii, care au prins doi câini. Polițiștii îi caută pe proprietari pentru a-i sancționa pentru uciderea cangurilor. Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional.

Atacul s-a produs, cred anchetatorii în toiul nopții. Cel mai probabil, căinii au sărit gardul țarcului în care se aflau cele șase animale din specia cangurului pitic.

Călin Călămar, inspector de specialitate Gradina Zoologică Timișoara: Am fost informat de către îngrijitori dimineața când au ajuns la lucru că au găsit trei căini în incinta Zoo, le-am zis să verifice adăposturile, au descoperit și cangurii care erau morți, din cei trei căini au prins doi dintre ei. Unul este un ciobănesc german, iar celalalt este un metis de rottwailer”.

Conducerea Grădinii Zoologice a păstrat secretă această întâmplare timp de 24 de ore, în speranța că vine cineva să caute câinii, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Animalele nu au microcip, așa că nimeni nu știe cui aparțin.

Citește și
Australia
Mii de cadavre de canguri și urși koala, filmate pe o șosea din Australia | VIDEO
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Călin Călămar, inspector de specialitate Gradina Zoologică Timișoara: „Sunt un fel de canguri mai mici și normal, câinii fiind de talie mare, chiar dacă adăpostul e mare, i-or alergat. Dacă există un stăpân, sigur nu o să se ducă să zică ăștia sunt căinii mei”.

Animalele au atacat și o pasare emu, însă aceasta a reușit să scape.

La Gradina Zoologică nu este niciun îngrijitor pe timp de noapte care să verifice starea de sănătate și siguranța animalelor. Sunt doar doi polițiști locali, care stau la intrare, nu patrulează, iar în noaptea atacului nu au auzit nimic.

Camerele de supraveghere din interiorul parcului zoo nu funcționează. Vizitatorii au fost șocați când au aflat că toți cangurii sunt morți.

Daca vor fi identificați, stăpânii câinilor pot fi amendați. Tot la gradina zoologica din Timișoara, acum câțiva ani, doua zebre au fost găsite moarte.

O vizitatoare și două zebre au murit la grădina zoo din Timișoara

 

Grădina Zoo din Timișoara a fost descrisă în mai multe rânduri drept un spațiu dezolant, atât pentru vizitatori cât și pentru animale.

Peisajul trist este conturat de mizerie, crengi uscate căzute pe alei şi mobilier rupt. “Ce s-a întâmplat cu grădina zoologică? Caprele au apă cu viermi. Toate-s jalnice”, spun vizitatorii Grădinii Zoologice din Timişoara. Ţarcurile sunt neîngrijite, iar animalele par triste şi bolnave.

“Animalele sunt într-un stadiu destul de sărăcăcios, triste, nehrănite, murdare, mizerie în ţarcuri. Foarte urât din păcate. Din păcate! În fiecare an arata tot mai rău”, declara anul trecut o vizitatoare.

În anul 2017, o femeie a murit în timp ce vizita Grădina Zoo, după ce i-a căzut o creangă în cap în timpul unei furtuni.

În 2013 şi apoi în 2016, zebrele de la Zoo Timişoara au murit în condiţii misterioase. În cazul primei zebre, chiar seful Directiei de Mediu, Adrian Bere, a fost rănit incercand să salveze animalul care s-a aruncat intr-un heleşteu şi s-a înecat.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Trei câini au făcut ravagii la Grădina Zoologică Timișoara. Toți cangurii au fost uciși
Trei câini au făcut ravagii la Grădina Zoologică Timișoara. Toți cangurii au fost uciși

Măcel la Grădina Zoologică din Timișoara! Toți cangurii au fost omorâți, marți-noapte, de niște câini intrați în habitatul animalelor. Doi dintre ei au fost prinși.

Mii de cadavre de canguri și urși koala, filmate pe o șosea din Australia | VIDEO
Mii de cadavre de canguri și urși koala, filmate pe o șosea din Australia | VIDEO

Imagini terifiante cu mii de dacavre de canguri și urși koala au fost filmate pe o șosea din statul australian New South Wales.

Bătaie ca într-un ring de box între canguri:
Bătaie ca într-un ring de box între canguri: "Sunt ca două fete în fața unui bar"

O familie din Brisbane, Australia, a avut parte de o surpriză de Crăciun.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.