Cum a reușit o tânără sechestrată să ajute la prinderea a 3 proxeneți din Capitală

×
Codul embed a fost copiat

Trei tineri din București au fost arestaţi pentru 30 de zile de poliţiştii din Bistrița, după ce mama unei fete care dispăruse de acasă şi pe care băieţii ar fi sechestrat-o a anunţat autorităţile.

Totul a ieşit la iveală după ce fata de 28 de ani și-ar fi sunat mama și i-ar fi spus că este ținută sechestrată la Bistrița.

Poliţiştii au intrat imediat pe fir şi au găsit-o pe faţă, alături de alte trei tinere, într-un hotel din oraş. Acestea au fost duse la sediul poliţiei pentru audieri.

În scurt timp, au fost depistaţi în trafic şi principalii suspecţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani.

În acest caz, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate și proxenetism.

Citește și
arestari deva
Arestări în plină stradă, la Deva. Suspecții aveau arme asupra lor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fată de 17 ani, salvată din mâinile unor proxeneți din București. A sunat la 112 înainte
Fată de 17 ani, salvată din mâinile unor proxeneți din București. A sunat la 112 înainte

Înainte ca ororile de la Caracal să iasă la iveală, un caz asemănător, petrecut în Capitală, a fost rezolvat eficient de autorităţi.

Arestări în plină stradă, la Deva. Suspecții aveau arme asupra lor
Arestări în plină stradă, la Deva. Suspecții aveau arme asupra lor

S-au făcut arestări direct în stradă la Deva, într-o acţiune a procurorilor care vizează o reţea de proxeneţi.

Românce obligate să se prostitueze în Franța. Proxeneții își făceau palate din banii lor
Românce obligate să se prostitueze în Franța. Proxeneții își făceau palate din banii lor

O grupare de proxeneți români, care obliga tinere din România să se prostitueze în Franța, a fost destructurată. 15 persoane au fost arestate în mai multe țări din Europa, după ce au strâns un milion de euro din urma acestor practici.

Trei proxeneți reținuți. Suma de bani descoperită de polițiști în casele lor
Trei proxeneți reținuți. Suma de bani descoperită de polițiști în casele lor

Trei indivizi din Prahova, bănuiți de proxenetism, au fost reținuți marți seară.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.