Curmal chinezesc și banane de Dăbuleni. Când vor putea fi cultivate în toată țara

×
Codul embed a fost copiat

Într-o perioadă cu schimbări climatice, în care anotimpurile nu prea mai seamănă cu ce știam până acum, specialiștii de la noi caută soluții pentru aclimatizarea unor soiuri de legume și fructe exotice.

În stațiunile de cercetare din țară se cultivă, deocamdată experimental, curmale, fistic și plante aromatice din Asia ori America de Sud.

Directoarea staţiunii: "A început să capete culoare, să ia aspectul unor fructe coapte de curmal chinezesc. Gustul unei curmale obţinute la Dăbuleni nu se deosebeşte cu nimic de gustul curmalelor pe care le găsim în comerţ."

Staţiunea de cercetare din Dăbuleni, cu pământ tot mai nisipos, a devenit casă bună pentru soiuri de fructe şi legume care creşteau până acum în alte colţuri ale lumii. În primăvară au fost plantate patru tipuri de curmal chinezesc, iar fructele au început deja să se coacă.

Aurelia Diaconu, director Staţiune de Cercetare Dăbuleni: "Curmalele chinezeşti sunt o noutate şi pentru noi în această zonă şi pornind de la faptul că în ultimul timp asistăm la unele schimbări climatice în ceea ce priveşte desprimăvărarea, temperaturile înregistrate, lipsa precipitaţiilor."

Citește și
medicament china
Medicament pe bază de plante cu o vechime de 2.000 de ani descoperit în China
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

În aceste condiţii, cercetătorii caută permanent soiuri pe care să le poată adapta pământului de la noi.

Constantinescu Mircea asistent, cercetare științifică: "În mod experimental în primăvara lui 2019 am adus pe terenurile nisipoase din sudul Olteniei kaki, kiwi, curmalul chinezesc, fisticul, migdalul care se aseamănă cu piesicul, aronia, lonicera. Încercăm şi cu smochin."

Fermierii din zonă sunt încrezători când vine vorba de soiuri exotice. Unii au pariat de exemplu pe cartoful dulce, pe care au început să îl cultive, şi au avut doar de câştigat.

Fermier: "Ce să vă zic cu, curmalele normal, eu cred că mulţi dintre noi suntem tentaţi să avem o altă opţiune pentru a diversifica şi producţia şi chiar şi în buzunarul nostru să se simtă ceva."

Nu sunt sceptici nici specialiştii de la staţiunea de cercetare legumicolă din Buzău. Acolo au fost aduse plante aromatice din Asia şi America de Sud.

Costel Vanatoru - cercetător SCDL Buzău: "Aceasta este o specie nouă cu aroma diferită, gust diferit şi sigur şi posibilităţi de utilizare total diferită de oregano tradiţional. Are o paletă mult mai largă de utilizare,începând de la planta aromatica, condimentara, medicinala, ornamentală, deci o plantă diferită."

Ovidia Agapie, cercetător SCDL Buzău: "Dioscorea cunoscută popular Yamul este o plantă care s-a adaptat foarte bine condiţiilor pedoclimatice din ţara noastră. De la această plantă se consumă aparatul foliar în salate."

După ce vor fi omologate, toate aceste soiuri vor putea fi cultivate în țară - pe câmp sau în spaţii protejate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Locul din România unde DIICOT a găsit plante de canabis de 4 metri înălţime
Locul din România unde DIICOT a găsit plante de canabis de 4 metri înălţime

Patru persoane au fost reţinute de procurorii DIICOT sub acuzaţia că au înfiinţat două culturi de canabis pe malul estic al râului Ilişua din judeţul Bistriţa-Năsăud, plantele ajunse la maturitate având 4 metri înălţime.

Medicament pe bază de plante cu o vechime de 2.000 de ani descoperit în China
Medicament pe bază de plante cu o vechime de 2.000 de ani descoperit în China

O echipă de cercetători chinezi a examinat un artefact dezgropat dintr-un mormânt datând din perioada dinastiei Han de Vest (206 î.Hr. - 25 d.Hr.) şi a confirmat că este vorba despre un medicament tradiţional pe bază de plante, relatează sâmbătă Xinhua.

Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. Când vom avea primele
Plantaţii de kiwi şi banane, în Oltenia. Când vom avea primele "kiwi de Dăbuleni"

Fără sisteme de irigații, pe fondul schimbării climei, sudul țării se transformă mai degrabă într-o zonă exotică.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.