Danileț: Cât timp CCR își păstrează practica, OUG pregătită pare a fi neconstituțională

Cristi Danileț
Agerpres

Judecătorul Cristi Danileț comentează pe pagina sa de Facebook anunțul ministrului justiției Tudorel Toader, care a spus că pregătește o ordonanță de urgență referitoare la cei ”condamnaţi de complete nelegal constituite”.

În opinia sa, ”un caz încheiat definitiv la data apariției deciziei Curții Constituționale nu ar putea fi redeschis pentru a se aplica acea decizie” anunțată de ministrul Justiției.

În sprijinul acestei opinii, judecătorul Danileț indică 3 decizii ale CCR, care ar trebuie să fie valabile ”atât cu privire la Decizia CCR vizând completele de 5 de la Înalta Curte de Casație și Justiție, (ai căror membri nu au fost trași toți la sorți), cât și cu privire la Decizia CCR privind protocoalele SRI-MP (care ar fi intrat în aria de competență a legislativului)”.

În concluzie, spune Danileț, atâta timp cât ”CCR își păstrează practica, OUG pregătită de Guvern pare a fi neconstituțională”.

Desigur, dacă dezbaterile noastre sunt inutile pentru ministru și Guvernul va adopta OUG, ea va trebui aplicată de îndată. Însă nu mă îndoiesc că primul judecător care va avea o astfel de cauză va sesiza CCR.” - mai spune judecătorul.

Citește și
Mihai Sora in Piata Victoriei
Mihai Șora cere ”proteste masive și anticipate”, după ordonanța anunțată de Tudorel Toader
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Mesajul integral al judecătorului Cristi Danileț:

”Referitor la proiectul de OUG pe care a anunțat ministrul Toader că îl pregătește ca urmare a deciziei CCR privind completele de 5 de la ICCJ, se pune problema dacă printr-o nouă lege poate fi creată o cale de atac extraordinară pentru a fi redeschise cauzele definitiv soluționate ca să se aplice aceasta decizie a CCR.

Iată care este opinia mea: Pentru că hotărârile definitive ale instanțelor judecătorești au autoritate de lucru judecat (ele stabilesc o ordine juridică care nu mai poate fi răsturnată) și pentru că deciziie CCR se aplică pentru viitor (art. 147 din Constituția României), rezultă că un caz încheiat definitiv la data apariției deciziei CCR nu ar putea fi redeschis pentru a se aplica acea decizie.

În sprijinul opiniei mele indic trei decizii ale CCR:

- „Nici o cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege posterioară” (Dec. CCR 9/1999, pag. 3, la https://goo.gl/4NRZrb).
- „În privinţa cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curţii nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei Curţii pentru trecut” (Dec. CCR 404/2016 parag. 28,la https://goo.gl/strDZi);
- „Nimic nu împiedică legiuitorul să augmenteze/ elimine unele
motive în temeiul cărora se poate promova o cale de atac extraordinară, cu condiţia să nu submineze securitatea juridică şi ordinea publică; însă, o asemenea reglementare, din punct de vedere al aplicării sale în timp, poate viza numai procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, nu şi cele care au fost finalizate prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive” (Dec. CCR 377/2017, parag. 86, la https://goo.gl/WeFSBi).

Ceea ce am spus mai sus ar trebui să fie valabil atât cu privire la Decizia CCR vizând completele de 5 de la ICCJ (ai căror membri nu au fost trași toți la sorți), cât și cu privire la Decizia CCR privind protocoalele SRI-MP (care ar fi intrat în aria de competență a legislativului). Desigur, CCR însăși își poate schimba practica. Ceea ce ar înseamna că principiul securității juridice, esențial pentru ordinea de drept și care definește, până la urmă, statul de drept, este doar un concept teoretic.

Cu alte cuvinte: cât timp CCR își păstrează practica, OUG pregătită de Guvern pare a fi neconstituțională.

Desigur, dacă dezbaterile noastre sunt inutile pentru ministru și Guvernul va adopta OUG, ea va trebui aplicată de îndată. Însă nu mă îndoiesc că primul judecător care va avea o astfel de cauză va sesiza CCR.” 

Pe rețelele de socializare a fost anunțat organizarea unui protest, luni seara, în București, ca reacție la anunțul făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader, privind pregătirea unei OUG referitoare la cei ”condamnaţi de complete nelegal constituite”.

Și filosoful Mihai Șora a postat luni un mesaj pe Facebook în care a cerut organizarea de ”proteste masive” și alegeri anticipate.

Ministrul Justiției a precizat, luni, că premierul Viorica Dăncilă va decide ”dacă și când poate fi adoptată o atare OUG”. 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Proteste anunțate luni în Piața Victoriei: ”Nu vrem Ordonanță pentru corupți”
Proteste anunțate luni în Piața Victoriei: ”Nu vrem Ordonanță pentru corupți”

Pe rețelele de socializare a fost anunțat organizarea unui protest, luni seara, în București, ca reacție la anunțul făcut de ministrul Justiției, Tudorel Toader, privind pregătirea unei OUG referitoare la cei ”condamnaţi de complete nelegal constituite”.

Mihai Șora cere ”proteste masive și anticipate”, după ordonanța anunțată de Tudorel Toader
Mihai Șora cere ”proteste masive și anticipate”, după ordonanța anunțată de Tudorel Toader

Filosoful Mihai Șora, în vârstă de 102 ani, a făcut un apel pe Facebook pentru organizarea de proteste în România, la puțin timp după ordonanța de urgență anunțată de ministrul Justiției Tudorel Toader.

Raluca Turcan: Toader îi oferă lui Dragnea garanția că va scăpa de condamnare
Raluca Turcan: Toader îi oferă lui Dragnea garanția că va scăpa de condamnare

Referindu-se la ordonanța anunțată de ministrul Justiției, Raluca Turcan, prim-vicepreședinte PNL spune, că Tudorel Toader îi oferă liderului PSD Liviu Dragnea garanția că va scăpa de condamnarea din Dosarul Referendumului.

PMP afirmă că OUG anunțată de Toader este o grațiere mascată: ”Săriți, oameni buni!”
PMP afirmă că OUG anunțată de Toader este o grațiere mascată: ”Săriți, oameni buni!”

Președintele executiv al PMP, Marius Pașcan, critică anunțul făcut duminică seara de ministrul justiției, Tudorel Toader, privind pregătirea unei ordonanțe de urgență, referitoare la cei ”condamnaţi de complete nelegal constituite” din 2014.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.