De ce nu a vrut agenta de la Schitu Golești să deschidă ușa soțului. A fost prinsă în timp ce îl înșela cu șeful ei

×
Codul embed a fost copiat

Descinderea trupelor speciale în sediul poliției din Schitu Golești, județul Argeș, a scos la iveală o poveste complicată. Șeful de post și ajutorul său, o tânără agentă, surprinși acolo sărutându-se în toiul nopții, vor fi chemați să dea explicații.

Cel care i-a filmat și a sunat la 112 este chiar soțul femeii. Când și-au dat seama că au fost descoperiți, cei doi s-au încuiat în postul de poliție și n-au mai vrut să iasă de acolo, nici la insistențele superiorilor, care le-au bătut, pe rând, la ușă.

Filmarea cu cei doi polițiști durează mai bine de trei minute. Soțul femeii a susținut că a văzut și înregistrat totul prin fereastra luminată.

Revoltat, bărbatul a bătut în ușă, dar soția și șeful de post au stins lumina și s-au cufundat în tăcere. Tot el a sunat la 112, iar un echipaj de poliție a fost trimis acolo, ca să vadă ce se întâmplă.

Cum cei doi polițiști aflați în timpul liber au preferat să rămână încuiați înăuntru, superiorii lor s-au dus personal la locul cu pricina, ca să rezolve situația.

Citește și
politia
Triunghi amoros la postul de poliție Schitu Goleşti. Soțul înșelat a chemat mascații, pentru că nevasta se încuiase cu șeful
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Agent șef adjunct Florin Popa, purtător de cuvânt la IPJ Argeș: „S-au deplasat, pe rând, ofițeri cu funcții de conducere, respectiv șeful secției de poliție rurală, urmat de adjunctul poliției Câmpulung, precum și de adjunctul inspectorului șef din cadrul IPJ Argeș, însă cei în cauză au refuzat, în continuare, să comunice și să descuie ușa”.

După trei ore, ofițerii - cuprinși de îngrijorare - au decis să cheme trupele speciale, pentru a sparge ușa.

Inspectoratul de Poliție Argeș a comunicat că în postul de la Schitu Golești erau depozitate arme și exista riscul ca vreunul dintre cei surprinși în ipostaza amoroasă să facă un gest necugetat.

Mascații i-au găsit pe cei doi polițiști - aflați, de altfel, în timpul liber - ascunși în fosta cameră de muniție.

Localnic: „I-a prins în fapt aici, la poliție. Nu putea, dracu', să se ducă la un hotel, să facă draci, dar nu în poliție, înăuntru!”

Șeful de post și subalterna au susținut, în fața superiorilor, că nu au deschis pentru că s-au speriat. Soțul femeii este militar de carieră și putea fi înarmat - au spus ei. Avea motive de supărare. Este căsătorit de puțină vreme, iar nevasta lui abia revenise la serviciu, după concediul de creștere a copilului.

Șeful postului de poliție din Schitu Golești, care deține și funcția de președinte al sindicatului Europol din Argeș, este și el om însurat, tot cu o polițistă, și are un copil de 8 ani.

Și-a luat câteva zile libere și nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere. Nici subalterna sa nu a putut fi contactată. Totuși, ambii vor fi nevoiți să dea explicații pentru abaterea disciplinară pe care au comis-o.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Adulterul din sediul Poliției Schitu Golești. Un bărbat și-a filmat soția cum îl înșală cu șeful de post și a chemat mascații
Adulterul din sediul Poliției Schitu Golești. Un bărbat și-a filmat soția cum îl înșală cu șeful de post și a chemat mascații

Scandal cu acuzații de adulter în localitatea Schitu Golești, județul Argeș. Șeful postului de poliție și ajutorul său, o tânără, sunt cercetați disciplinar după ce ar fi fost surprinși în toiul nopții, în ipostaze amoroase, chiar în sediul instituției.

Triunghi amoros la postul de poliție Schitu Goleşti. Soțul înșelat a chemat mascații, pentru că nevasta se încuiase cu șeful
Triunghi amoros la postul de poliție Schitu Goleşti. Soțul înșelat a chemat mascații, pentru că nevasta se încuiase cu șeful

Triunghi amoros la un post de poliție din Argeș, unde scandalul a căpătat proporții în noaptea de joi spre vineri. Soţul înşelat a sunat la 112, spunând că femeia s-a încuiat în birou cu șeful de post.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.