Apă cu clor, pe Drumul Apelor Minerale. "Ţine de birocraţie ce apă avem"

×
Codul embed a fost copiat

Drumul Apelor Minerale din Covasna, un proiect lansat în 2013 și în care s-au investit 5,5 milioane de euro, s-a blocat. Totul, din lipsa de interes a autorităților.

Dintre cele 4 baze de tratament, ridicate în localități bogate în ape minerale, doar una funcționează. Una are clor în apă, alta a fost construită în câmp, iar pentru a treia, turiștii nu au unde să se cazeze.

"Baza de tratament" din Olteni, județul Covasna, este în realitate un simplu ștrand. Apa din bazin are clor, deși în jur e apă minerală din belșug.

Robert Gruman, președintele CJ Covasna: "Proiectul prevedea ca aceste centre să fie construite. Cu ce apă sunt prevăzute, acest lucru iar ține de birocrație și alți pași".

- Și atunci de ce îi mai spune drumul apelor minerale?

Citește și
ninsori zapada iarna vremea
Val de frig în România, cu ninsori și viscol. Vremea se schimbă radical de vineri
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

-Așa se cheamă proiectul."

Istvan Fodor, primarul comunei Bodoc: "Nu e ușor să obții acum autorizații să introduci apă minerală și să pui acolo tablă pentru ce boală e bine să faci baie aici."

Mergem în continuare pe așa-zisul Drum al Apelor Minerale și ne oprim la Mălnaș- Băi. Baza de tratament de aici e închisă pentru că nu sunt fonduri pentru întreținerea ei și pe timp de iarnă. Turiștii n-au oricum ce să facă în zona.

Localnic: "Vin și întreabă unde găsesc mâncare și dormitor și nimic, nimic nu este aici."

Mai departe, la Belin, "baza de tratament" e în câmp, la 3 km distanță de sat.

Rozalia Gaj, referent la Primăria Belin: "Trebuie să începem cu remedierea defecțiunilor, deteriorărilor.

-Cum plănuiți să-i faceți pe turiști să rămână mai multe zile aici în zona?"

Doar la Vâlcele primăria a amenajat zone în care turiștii pot campa, face grătar, ori practică diverse sporturi.

Responsabili au mărit și tarifele. De la 8 la 15 lei în cazul copiilor și pensionarilor și de la 15 la 25 de lei pentru adulți. Oaspeții întâmpină însă alte probleme.

Nicolaie Cucu, viceprimarul comunei Vâlcele: "Trebuia să le facă un pic mai mari, aici era teren destul. Sunt zile în care oamenii vin la ordinul sutei și atunci unii oameni trebuie să stea să aștepte să se golească piscină."

Pentru că nu le poate asigura funcționarea prevăzută în proiect, Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în județul Covasna pasează acum administrarea centrelor de tratament .

Robert Gruman, președintele CJ Covasna: "La sfârșitul anului trecut s-a decis ca aceste centre să reintre în administrarea primăriilor, pentru că ei să găsească o soluție pe termen lung"

Toate cele 4 baze de tratament sunt dotate cu bazine, saune, saline și săli de fitness. În ele s-au investit în total 5,5 milioane de euro din fonduri europene și locale.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cum arată grădinița de la mall. 500 de copii din București vor fi primiți în 21 clase
Cum arată grădinița de la mall. 500 de copii din București vor fi primiți în 21 clase

Grădinița la mall este ultima soluție găsită de autorități, având în vedere criza spațiilor.

Val de frig în România, cu ninsori și viscol. Vremea se schimbă radical de vineri
Val de frig în România, cu ninsori și viscol. Vremea se schimbă radical de vineri

De ce ne era frică nu scăpăm. Iarnă nu a plecat din România, iar de vineri, mai bine de jumătate de țară se va află sub un cod galben de ninsori, viscol și vânt puternic. 

Pedeapsa primită de educatoarea care și-a ucis fetița de 4 ani ca să se răzbune pe soț
Pedeapsa primită de educatoarea care și-a ucis fetița de 4 ani ca să se răzbune pe soț

Fosta educatoare de grădiniţă, Oana Net, care şi-a ucis în martie anul trecut fetiţa de numai 4 ani, a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Timişoara.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.