Decizia guvernului militar din Niger, la o săptămână după lovitura de stat

Niger
AFP

Niger a anunțat că își redeschide granițele cu mai multe state vecine, la o săptămână după lovitură de stat, care a stârnit temeri privind un conflict de amploare în regiunea Sahel, din Africa de Vest.

„Frontierele terestre și aeriene cu Algeria, Burkina Faso, Mali, Libia și Ciad sunt redeschise de la 1 august 2023", a declarat, marți, un purtător de cuvânt al guvernului militar de tranziție, la televiziunea de stat, potrivit Al Jazeera.

Pe 26 iulie, guvernul a închis granițele țării și a anunțat că l-a înlăturat de la putere pe președintele ales democratic, Mohamed Bazoum.

Granițele redeschise sunt în mare parte în zonele deșertice izolate. Principalele puncte de trecere a frontierei pentru comerț rămân închise din cauza restricțiilor impuse de blocul regional.

Lovitura de stat din Niger a fost a șaptea preluare militară în mai puțin de trei ani în Africa de Vest și Centrală.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Duminică, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) a amenințat că va utiliza forța dacă militarii nu îl readuc pe Bazoum la putere, un ultimatul de o săptămână.

În replică, Burkina Faso și Mali, state care au trecut fiecare prin câte două lovituri de stat din 2020, s-au unit împotriva celorlalte țări din blocul regional format din 15 națiuni, spunând că vor considera orice agresiune din exterior împotriva Nigerului ca fiind o declarație de război.

Miniștrii apărării ai statelor din ECOWAS urmează să înceapă miercuri o întâlnire de două zile în capitala Nigeriei, Abuja, pentru a discuta despre situația din Niger.

În același timp a început evacuarea cetățenilor europeni din Niger. Primul avion care transportă cetăţeni francezi şi din alte ţări europene a aterizat, miercuri, la Paris, potrivit jurnaliştilor Reuters aflaţi la aeroport.

Zborul, pe care Franţa l-a închiriat, a plecat, marţi seara, din Niger pentru a evacua cetăţenii francezi şi europeni care doreau să părăsească ţara, unde o juntă militară l-a răsturnat pe preşedintele Nigerului, Mohamed Bazoum, ales în mod democratic, scrie News.ro.

Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a declarat, marţi, că la bordul aeronavei se aflau 262 de persoane.

Evacuările vor continua şi miercuri, cetăţenii francezi fiind sfătuiţi să se îndrepte spre aeroportul internaţional din Niamey, capitala Nigerului, potrivit site-ului Ministerului francez de Externe.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.