Acuzațiile grave aduse de fostul șef ANPC. ”30% dintre angajați iau șpagă”

×
Codul embed a fost copiat

„30 la sută, dintre angajaţii ANPC, sunt nepregătiţi şi iau şpaga!" Acestea sunt acuzaţiile grave aduse de fostul preşedinte al autorităţii, Horia Constantinescu, înlocuit din funcţie, printr-o decizie emisă de premierul Ludovic Orban.

 

Potrivit lui Constantinescu, printre cei care ar fi fost pentru înlocuirea sa ar fi şi actualul Ministru al Economiei. Contactat de Ştirile ProTV, demnitarul a respins teoria.

 

Cu o săptămână în urmă, fost șef ANPC anunţase un plan de reorganizare a instituţiei la nivel naţional, prin care o parte dintre inspectori ar fi fost obligaţi să dea din nou concurs pentru a rămâne în funcţie. Este şi motivul care i-ar fi adus demiterea, susţine el.

Citește și
ANPC
ANPC, pe urmele celor care vând produse pe site-urile de anunțuri. Cum verifică produsele
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Horia Constantinescu, fost președinte ANPC: „Sunt judeţe care au 10 comisari. Verificându-le activitatea acestora, mi s-a părut că sunt în vacanţă unii dintre ei şi atunci am stabilit că ne trebuie un număr echilibrat de comisari. Toate pârghiile şi mesele gratuite oferite diverşilor potenţi în a lua decizii, şi mă refer la cum se practică în parte din comisariate, au făcut ca acest lucru să nu fie posibil şi blocat."

Horia Constantinescu a dat drept exemplu judeţul Mehedinţi, unde sunt în jur de 19 mii de operatori economici şi 10 comisari ANPC. Asta, în timp ce în Capitală şi în judeţul Ilfov sunt doar 51 de inspectori care controlează peste 341 de mii de firme.

Extrem de puţini, raportat la judeţul Mehedinţi, de unde spune Constantinescu este şi actualul Ministru al Economiei, Virgil Popescu, în subordinea căruia se afla şi ANPC-ul. Contactat de Ştirile PROTV, oficialul a transmis că nu a influenţat în vreun fel demiterea.

Virgil Popescu, ministrul Economiei: „A fost eliberat de către primul ministru, dacă ar fi depins de mine şi văzând cum acţionează Horia Constantinescu l-aş fi demis şi eu. Să nu uităm, e o funcţie de demnitate publică. A fost numit de vechiul guvern, noul Guvern l-a eliberat. Nu este prin concurs nu este postul dobândit al domnului Horia Constantinescu acolo."

Acuzaţiile nu se opresc însă aici. Horia Constantinescu susţine că mulţi comisari ar fi luat mită ca să ignore neregulile găsite.

Horia Constantinescu, fost președinte ANPC: „Sunt persoane pe buzele fiecărui proprietar de restaurant ca fiind unele care îşi prostituau decizia într-un mod discutabil. Aveau şi şoferii instituţiei legitimaţii cu insigna. Puteau mânca gratis şi nu rare au fost situaţiile în care am fost informat că acest lucru se întâmplă."

Mandatul lui Horia Constantinescu la conducerea ANPC a fost unul scurt, de doar trei luni. A venit aici în dată de 8 august 2019 şi a plecat în dată de 28 noiembrie 2019. În această scurtă perioadă a propus suspendarea activităţii pentru mai multe lanţuri de hypermarketuri importante de la noi din ţară, dar şi pentru mai multe lanţuri de fast-food, acolo unde a descoperit nereguli importante.

Deocamdată, locul său va fi ocupat interimar de Mihaela Irina Ionescu, până la numirea unui nou preşedinte. Horia Constantinescu va reveni la conducerea OPC Constanța.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șeful ANPC, demis din funcție de către Ludovic Orban. Cine îi va lua locul
Șeful ANPC, demis din funcție de către Ludovic Orban. Cine îi va lua locul

Horia-Miron Constantinescu a fost eliberat din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor printr-o decizie a premierului Ludovic Orban publicată, joi, în Monitorul Oficial.

ANPC, pe urmele celor care vând produse pe site-urile de anunțuri. Cum verifică produsele
ANPC, pe urmele celor care vând produse pe site-urile de anunțuri. Cum verifică produsele

Micile afaceri care se desfășoară mai ales pe platformele de anunțuri vor fi verificate de inspectorii de la Protecția consumatorilor.

A fost lansat barometrul alimentației. Ce preferă românii când vine vorba despre mâncare
A fost lansat barometrul alimentației. Ce preferă românii când vine vorba despre mâncare

Oficial, un român mănâncă într-o lună 8 kilograme de pâine, tot atâtea de legume și 3 kilograme de carne, dar nicio instituție publică de sănătate sau alimentație nu știe sub ce formă consumă oamenii aceste alimente.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.