Directivă europeană: paharele, tacâmurile și paiele de plastic vor fi intezise

×
Codul embed a fost copiat

De luna viitoare limonada savurată pe plajă nu mai vine la pachet cu obişnuitul pai din plastic.

Potrivit unei directive europene, se interzic mai multe obiecte de unică folosinţă din plastic.

Pe listă apar, de pildă, paharele, tacâmurile şi paiele. Iar regula se va aplica în toată ţara.

Administratorii plajelor şi teraselor spun că schimbarea vine la pachet cu cheltuieli mai mari. Dar vor respecta directiva europeană, în speranţa că litoralul va fi mai puţin poluat.

Bogdan Grigore, administrator plajă: "Suntem undeva la 70% cu înlocuitul şi în perioada următoare, în 2 săptămâni vom fi cu toate puse la punct. Deja avem unele paie de carton pe care le folosim şi paharele".

Citește și
boris johnson
Marea Britanie a amânat ridicarea restricțiilor anti-Covid, din cauza răspândirii variantei Delta
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Mihai Butnaru, administrator terasa "O să le schimbăm cu paie de carton, ambalaje de carton".

Iniţiativa este văzută cu ochi buni de turişti.

Turist: "E o initiativă bună, mai ales pentru natură, a avut de suferit destul de mult din cauza plasticului şi încă mai suferă”.

Datele adunate de ecologiştii organizaţiei Mare Nostrum arată cât de gravă este situaţia.

Angelica Paiu, Mare Nostrum: "În urma monitorizărilor pe care noi le efectuăm în fiecare an plasticul predomină undeva între 75-86% în funcţie de sezon. Există alternative pentru tacâmuri, avem din bambus, avem din lemn, la fel pentru pai există paie din metal pe care le putem refolosi. La fel şi pentru pahare”.

Țările Uniunii Europene au avut la dispoziţie doi ani pentru a pregăti eliminarea de pe piață a mai multor produse de unică folosinţă din plastic. În România însă, regulile nu sunt deocamdată clare.

Steluţa Popescu – comisar şef Garda de Mediu Constanța: "Deocamdată nu sunt sancţiuni, deci nu este transpusă directiva în legislaţia din ţara noastră. Va apărea un act normativ”.

Noua regulă intră în vigoare pe 3 iulie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Peste 60% dintre români cunosc o persoană care a avut COVID. 900.000 încă nu cred în virus
Peste 60% dintre români cunosc o persoană care a avut COVID. 900.000 încă nu cred în virus

Aproape jumătate dintre români cred că pandemia va mai dura 2-3 ani, potrivit unui sondaj recent. Iar pentru aproximativ 900.000 de conaționali virusul nu există.

Marea Britanie a amânat ridicarea restricțiilor anti-Covid, din cauza răspândirii variantei Delta
Marea Britanie a amânat ridicarea restricțiilor anti-Covid, din cauza răspândirii variantei Delta

Premierul britanic Boris Jonson a anunţat, luni, amânarea ridicării restricţiilor anti-Covid-19. Deşi planul era ca acestea să fie ridicate la 21 iunie, acesta s-a amânat până la 19 iulie.

Coronavirus România, bilanț 14 iunie: 50 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2
Coronavirus România, bilanț 14 iunie: 50 cazuri noi de persoane infectate cu SARS–CoV–2

Coronavirus România, bilanț 14 iunie. Până astăzi, 14 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.079.776 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.044.404 pacienți au fost declarați vindecați.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.