Directorul adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, trimis în judecată pentru luare de mită

×
Codul embed a fost copiat

Cristian Bratanovici, la data faptelor director general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Bacău au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Cristian Bratanovici, la data faptei director general adjunct al Administraţiei Naţionale Apele Române, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, şi a altor două persoane, administratori ai unei societăţi comerciale, pentru dare de mită (autorat şi complicitate).

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, la data de 8 noiembrie 2019, Cristian Bratanovici ar fi primit pe raza municipiului Târgu Mureş, de la unul dintre cei doi oameni de afaceri, suma de 100.000 lei.

"Banii respectivi ar fi fost primiţi de directorul general adjunct în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, referitoare la asigurarea finanţării astfel încât să fie plătite lucrările efectuate de societatea celor doi oameni de afaceri în cadrul a trei contracte încheiate cu Administraţia Bazinală de Ape Mureş, respectiv: 'Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, lot nr. 3 pârâu Boiu, judeţul Hunedoara', 'Amenajarea râului Arieş şi afluenţi pentru apărarea împotriva inundaţiilor a localităţilor Câmpeni, Baia de Arieş, Lunca Arieşului şi aval acumulare Mihoieşti, judeţul Alba, etapa II, rest de executat. Obiect 5 - apărarea localităţii Bistra' şi Amenajare complexă Canalul Morii şi afluenţi la Reghin, judeţul Mureş", precizează anchetatorii.

DNA informează că în vederea asigurării confiscării sumei reprezentând obiectul mitei în cauză s-a dispus poprirea, de către Administraţia Bazinală de Apă Mureş, a veniturilor obţinute cu titlu de salariu de către Cristian Bratanovici, adică o treime din venitul lunar net până la concurenţa sumei de 100.000 de lei şi consemnarea acestora la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Citește și
Liviu Dragnea
Dragnea a fost inculpat în dosarul Tel Drum. „Sigur o să fiu folosit, e străvezie strategia”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sorina Pintea scapă de controlul judiciar. Decizia Tribunalului București nu este definitivă
Sorina Pintea scapă de controlul judiciar. Decizia Tribunalului București nu este definitivă

Tribunalul Bucureşti a decis revocarea controlului judiciar în cazul Sorinei Pintea, trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită în formă continuată. Decizia instanţei nu este definitive, scrie News.ro.

Dragnea a fost inculpat în dosarul Tel Drum. „Sigur o să fiu folosit, e străvezie strategia”
Dragnea a fost inculpat în dosarul Tel Drum. „Sigur o să fiu folosit, e străvezie strategia”

Liviu Dragnea a devenit vineri inculpat în dosarul TEL DRUM, la doi ani și jumătate după ce fostul lider PSD a fost pus sub acuzare. Până acum, a avut doar calitatea de suspect, însă procurorii DNA i-au schimbat încadrarea.

Cine conduce firma de la care fostul șef Unifarm a cerut mită 760.000 €. Legături cu Clanul Sportivilor
Cine conduce firma de la care fostul șef Unifarm a cerut mită 760.000 €. Legături cu Clanul Sportivilor

Adrian Ionel, fostul director al Unifarm, acuzat de DNA că ar fi cerut o șpagă de 760.000 de euro pentru atribuirea unui contract s-a prezentat joi la control, la Poliția Ilfov. Asaltat de jurnaliști, el a spus că își va dovedi nevinovăția.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.