Doi bărbaţi, răniţi de un copac în pădure. Una dintre victime, inconştientă, preluată de elicopterul SMURD

elicopter SMURD
Shutterstock

Doi bărbaţi din judeţul Covasna au fost răniţi, luni, de un copac, în extravilanul localităţii Oituz, una dintre victime fiind preluată de către elicopterul SMURD.

 

În urma unui apel pe numărul unic de urgenţă 112, jurul orei 11:00, ISU Covasna a fost solicitat să intervină de urgenţă în extravilanul localităţii Oituz unde, într-o pădure doi bărbaţi au fost răniţi în urma căderii unui copac. La faţa locului au fost mobilizate un echipaj SMURD, o ambulanţă SAJ, elicopterul SMURD din cadrul Punctului de Operare Aeromedical Braşov şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare”, anunţă, luni, ISU Covasna.

Sursa citată a rpecizat că echipajele medicale au acordat îngrijiri medicale de urgenţă pentru doi bărbaţi în vârstă de 35 respectiv 60 de ani care au suferit diferite traumatisme.

Bărbatul în vârstă 60 de ani era inconştient, acesta a fost intubat, fiind preluat de elicopterul SMURD”, a precizat sursa citată.

Bărbatul în vârstă de 35 de ani a fost transportat la CPU a Spitalului din localitatea Târgu Secuiesc, conştient.

Citește și
incendiu prahova
Incendiu devastator într-o localitate din Prahova. O femeie a ajuns la spital după ce și-a văzut casa în flăcări
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Misiune spectaculoasă de salvare în Piatra Craiului. Salvamontiştii au intervenit cu elicopterul să ajute un turist blocat
Misiune spectaculoasă de salvare în Piatra Craiului. Salvamontiştii au intervenit cu elicopterul să ajute un turist blocat

O misiune spectaculoasă de salvare s-a desfășurat în Piatra Craiului, unde echipajele SMURD și Salvamont au intervenit cu elicopterul să ajute un turist blocat într-o zonă accidentată.

Incendiu devastator într-o localitate din Prahova. O femeie a ajuns la spital după ce și-a văzut casa în flăcări
Incendiu devastator într-o localitate din Prahova. O femeie a ajuns la spital după ce și-a văzut casa în flăcări

Când și-a văzut casa cuprinsă de foc, o femeie de 50 de ani din Prahova s-a speriat atât de tare încât a avut nevoie de îngrijiri medicale și un echipaj SMURD a transportat-o la spital.

 

Accident grav de muncă în Arad. Un bărbat a fost desfigurat după ce a căzut de pe utilajul cu care lucra
Accident grav de muncă în Arad. Un bărbat a fost desfigurat după ce a căzut de pe utilajul cu care lucra

Incident grav la o fermă din județul Arad. Un angajat în vârstă de 58 de ani a fost desfigurat după ce a căzut de pe utilajul cu care lucra. Bărbatul a fost dus cu elicopterul SMURD la un spital din Timișoara.

O femeie şi fiicele sale, găsite moarte în locuinţa lor din Dâmboviţa. S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon
O femeie şi fiicele sale, găsite moarte în locuinţa lor din Dâmboviţa. S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

Ambulanţe SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa au intervenit, joi, pentru acordarea de ajutor medical unor persoane intoxicate cu monoxid de carbon.

Un bărbat a căzut într-un siloz de cereale, în Arad. A fost dus la spital cu elicopterul SMURD
Un bărbat a căzut într-un siloz de cereale, în Arad. A fost dus la spital cu elicopterul SMURD

Un bărbat de 58 de ani din localitatea Şeitin a fost rănit grav, joi, după ce a căzut într-un siloz de cereale, fiind transportat cu elicopterul la un spital din Timişoara.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.