Doi câini ajută medicii de la un spital din SUA. Fac terapie cu pacienţii care au nevoie să se relaxeze

×
Codul embed a fost copiat

Câinii din rasa Dog German sunt printre cei mai mari din lume, mai înalţi chiar decât unii ponei. Chiar dacă sunt înfricoşători la prima vedere, pot fi cei mai blânzi prieteni ai omului.

Iată povestea a doi dintre ei, care dau o mână de ajutor medicilor de la un spital din Statele Unite şi fac terapie cu pacienţii care au nevoie să se relaxeze pe patul de spital.

Hulu şi Tootsie vin deseori la acest spital, pentru a petrece timp alături de pacienţi. Singura problemă... e că au nevoie de mult spaţiu.

Wayne Chmelik, proprietarul câinilor: „Dacă asistentele nu ştiu că venim, dacă nu ştiu cât de mari sunt câinii, vor fi destul de speriate.”

Dar, în ciuda mărimii, cei doi câini din rasa dog german sunt cât se poate de prietenoşi.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Wayne Chmelik: „Dacă nu eşti veveriţă, chiar sunt (prietenoşi). Sunt cele mai cuminţi animale pe care le-am crescut vreodată.”

Dingmann: „E ceva inedit şi chiar interesant să avem o echipă de frate şi soră.”

Cei doi câini cântăresc aproape 80 de kilograme, fiecare. Şi sunt mai înalţi chiar şi decât un ponei, colegul lor de la Asociaţia de Terapie cu ajutorul animalelor. Câinii lucrează de aproape 3 ani cu pacienţii. Printre ei se numără şi Nellie, o fetiţă de 3 ani.

Asistent medical: De ce ai ajuns la spital, îţi mai aminteşti?

Nellie: „Pentru că mă durea burta.”

Nellie a fost internată în urmă cu ceva timp cu apendicită. Suferea îngrozitor. Dar, chiar înaintea intervenţiei chirurgicale, cel mai mare şi mai prietenos câine pe care l-a văzut vreodată i-a făcut o vizită.

Înainte să devină câini terapeutici, Hulu şi Tootsie participau la concursuri canine, alături de stâpânul lor Wayne şi de soţia lui, Patricia. În urmă cu câţiva ani, ea a fost diagnosticată cu demenţă şi acum locuieşte într-un centru pentru persoane cu probleme de memorie. Chiar şi aşa, cei doi câini o vizitează săptămânal.

Pentru cei doi uriaşi, nu contează că pacienţii sunt mai mici sau mai mari, mai tineri sau mai în vârstă. Sunt mereu gata să-şi facă noi prieteni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani
Polițistul german rănit de un islamist în atacul cu cuțitul din Mannheim a murit. Avea doar 29 de ani

Autorităţile germane au anunţat duminică decesul, în urma rănilor suferite, a unui poliţist înjunghiat vineri în cap în timpul unui atac care a vizat o reuniune anti-islam la Mannheim, un ministru denunţând "terorismul islamist", relatează AFP.

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer, în Portugalia. Unul dintre piloți a murit | VIDEO

Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei.

Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin
Primele distrugeri provocate de armele occidentale în Rusia. Kievul a lansat un atac masiv în țara lui Putin

Ucraina a atacat, duminică dimineață, mai multe ținte din interiorul Rusiei, cu rachete HIMARS, de fabricație americană.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.