Doi dentiști falși din București, reținuți. Au nenorocit mai mulți pacienți: „Am stat cu dureri 2 luni”

×
Codul embed a fost copiat

Doi soți, care aveau un cabinet stomatologic ilegal, în București, au fost reținuți de politie, după ce, potrivit autorităților, au nenorocit mai mulți pacienți.

Femeia este stomatolog, dar și-a pierdut dreptul de practică de ani buni. Ea a fost ajutată de soțul ei, fără pregătire medicală.

Cel puțin șase pacienți au depus plângere împotriva așa-zișilor stomatologi, spun anchetatorii. Știrile PRO TV au prezentat în urmă cu trei ani povestea Adelinei, care a ajuns pe scaunul doctoriței Anișoara Agurida, fără să știe că aceasta nu mai avea drept de practică din 2011.

Adelina, pacient: „Mi-a scos o măsea, iar un segment a rămas în gingie. Un alt dinte, aflat mai în spate, l-a rupt de la jumătate, după ce m-a chinuit o oră, apoi a spus că e un dinte sănătos și că încearcă să-l pilească până la gingie și să-l lase așa, ceea ce s-a și întâmplat. Nervul nu l-a scos și am făcut infecție și am stat cu dureri două luni de zile."

Adelina a ajuns în cele din urmă la un specialist, care i-a spus că dentista, care nu mai avea voie să profeseze, i-a distrus de fapt dantura. La fel a pățit o altă tânără din București, care ne-a transmis printr-o scrisoare că le-a plătit falșilor doctori 12.000 de lei în avans pentru o lucrare dentară care i-a adus numai probleme.

Citește și
spital
Un criminal care a băut sângele victimei sale, medic în spital. Cum a fost posibil
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Stomatoloaga acuzată era ajutată de soțul ei, care se prezenta, la rândul său, medic specialist în implantologie.

Amândoi, au ajuns acum pe mâna anchetatorilor, care i-au reținut pentru înșelăciune, exercitare fără drept a unei profesii, vătămare corporală din culpă, dar și fals și uz de fals.

Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt Poliția Capitalei: „Fără a avea drept de liberă practică, două persoane, o femeie și un bărbat, ar fi exercitat în perioada 2017-2021, într-un cabinet stomatologic neautorizat din București, profesia de medic stomatolog. Astfel, ar fi indus în eroare pacienții , fiind produse vătămări corporale, precum și un prejudiciu de aproximativ 60.000 de lei."

Anchetatorii mai spun că au probe conform cărora falșii dentiști au practicat ilegal stomatologia între 2017 și 2021.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Adeverinţe pentru permise port-armă şi de conducere, emise fără niciun test la o clinică
Adeverinţe pentru permise port-armă şi de conducere, emise fără niciun test la o clinică

Un medic din Bucureşti a fost reţinut miercuri dimineaţă, de poliţişti, acuzat că ar fi emis sute de adeverinţe medicale false, care au fost apoi folosite pentru a obţine permise de conducere şi permise de port-armă.

Un criminal care a băut sângele victimei sale, medic în spital. Cum a fost posibil
Un criminal care a băut sângele victimei sale, medic în spital. Cum a fost posibil

Un criminal care bea sângele victimelor sale dintr-un pocal de argint a devenit medic, după ce a folosit o diplom falsă. Incidentul a avut loc în Cheliabinsk, în Rusia.

Ministrul Sănătății, despre noul medic fals depistat în București: ”Dădea consultații”
Ministrul Sănătății, despre noul medic fals depistat în București: ”Dădea consultații”

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că Direcţia de Sănătate Publică a făcut verificări în cazul falsului medic reţinut pentru înşelăciune, iar pe numele acestuia există mai multe plângeri.

Medic fals descoperit de poliţişti la Oradea. Ar fi efectuat mai multe intervenții faciale
Medic fals descoperit de poliţişti la Oradea. Ar fi efectuat mai multe intervenții faciale

O femeie de 39 de ani din Oradea care ar fi efectuat mai multe acte medicale estetice faciale cu acid hialuronic este cercetată de poliţişti pentru că a profesat fără a avea calitatea de medic,

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.