Doi poliţişti, reţinuţi 24 de ore în cazul bărbatului decedat la Piteşti. Sunt cercetați pentru loviri cauzatoare de moarte

Pitesti

Doi poliţişti au fost reţinuţi, duminică, pentru intervenţia în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde avusese loc un incendiu.

"Prin ordonanţele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, astăzi s-a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a doi suspecţi, ambii agenţi de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă şi loviri sau vătămări cauzatoare de moarte", a anunţat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, Marius Ştefan, potrivit Agerpres.

El a precizat că, în urma necropsiei, s-a schimbat încadrarea juridică din ucidere din culpă în lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, pentru care legea prevede închisoarea de la 6 la 12 ani.

"La audieri, cei doi au încercat să ofere variante, ţine de exercitarea dreptului la apărare. Au fost analizate imaginile, declaraţiile martorilor şi raportul de necropsie în ceea ce priveşte natura şi modul de dispunere a leziunilor", a mai spus prim procurorul.

Moartea bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti a fost una violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, a declarat, duminică, medicul şef Dan Manu, care a prezentat rezultatele autopsiei.

Citește și
Pitești
Bărbatul din Pitești a avut un sfârșit violent și a murit asfixiat. Doi polițiști, reținuți
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Dorim să prezentăm rezultatele preliminare ale autopsiei. (...) Am constatat că moartea a fost violentă, survenită în urma unui politraumatism, iar cauza imediată de deces a fost asfixia mecanică, iar ca mecanism generator a fost comprimarea părţilor moi ale gâtului şi ale toracelui", a spus Dan Manu.

În urma evenimentului de vineri, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă şi ucidere din culpă, iar cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

Un bărbat a intrat în stop cardio-respirator şi a decedat, vineri, în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde izbucnise un incendiu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”
Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

Un român care a stat 12 ani în SUA, despre România: „Cum să trăiești într-o țară cu atâtea lipsuri?”

Bărbatul din Pitești a avut un sfârșit violent și a murit asfixiat. Doi polițiști, reținuți
Bărbatul din Pitești a avut un sfârșit violent și a murit asfixiat. Doi polițiști, reținuți

Doi poliţişti au fost reţinuţi, duminică, pentru intervenţia în cazul bărbatului care a decedat în timp ce era evacuat de poliţişti de pe o terasă din municipiul Piteşti, unde avusese loc un incendiu.

Ce spune martorul care a filmat momentul în care bărbatul din Pitești a murit în timp ce era imobilizat de polițiști
Ce spune martorul care a filmat momentul în care bărbatul din Pitești a murit în timp ce era imobilizat de polițiști

Martorul care a filmat scenele șocante petrecute vineri în Pitești, când un bărbat de 63 de ani a murit după ce a fost imobilizat de polițiști, a povestit în presa locală cum s-a întâmplat incidentul.

ULTIMA ORĂ! Răsturnare de situație. Ce arată autopsia bărbatului mort după ce a fost pus la pământ de polițiști, în Pitești

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.