Dominic Fritz: Există posibilitatea carantinării întregului județ Timiș. Nu mai sunt paturi în spitale

×
Codul embed a fost copiat

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că există posibilitatea ca Timişoara să intre în carantină, având în vedere că spitalele sunt pline de pacienţi cu COVID-19.

Fritz a adăugat că sunt şi câteva comune periurbane care sunt propuse pentru carantinare, dar soluţia este carantinarea întregului judeţ şi dispunerea unor controale dure, potrivit News.ro.

”Există posibilitatea carantinarii Timişoarei. Tocmai pentru că nu mai sunt paturi în spitale şi sunt câteva comune periurbane care sunt şi ele propuse pentru carantinare. Eu cred că, aşa cum este făcută acum, carantinarea nu ar avea efecte aşa cum ne dorim. Eu nu cred că carantinarea Timişoarei este o soluţie fezabilă decât dacă am carantina tot judeţul Timiş, cu controale dure. Eu cred că încă avem o cale să evităm carantinarea cu toate consecinţele aferente. Aş vrea să fac un apel la timişoreni să înţeleagă această situaţie. Eu înţeleg şi din rândul operatorilor economici că au ajuns la capătul puterilor. Dacă acum nu avem grijă şi ajungem într-un val în care tot ne va forţă să închidem economia, tot acolo ajungem. Pentru cei care au restaurante, săli de fitness, va rog să respectaţi limitele impuse în pandemie”, a declarat Dominic Fritz, miercuri, într-o conferinţă de presă.

Edilul a anunţat că de joi se redeschid spaţiile suport COVID de la clinica Ascar din Timişoara.

"De mâine deschidem Ascar, ca spital suport COVID. Spitalele sunt pline, nu mai sunt locuri ATI în tot judeţul Timiş. În unele cazuri nu mai sunt locuri non-ATI, tocmai de aia deschidem această nouă secţie. Pacienţii sunt din ce în ce mai tineri şi formele din ce în ce mai grave. Presupunerea este că noua tulpină britanică este în răspândire şi la noi, în vestul ţării”, a afirmat primarul Timişoarei.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, bilanț 3 martie. 4.278 cazuri noi și 77 de decese
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Totodată, Dominic Fritz a anunţat că noi linii de vaccinare vor fi deschise la Timişoara.

"De mâine, am primit 4 noi fluxuri de vaccinare, la ISHO şi Intrarea Doinei. Asta va creşte ritmul de vaccinare, avem acum 17 fluxuri la 5 centre din Timişoara. Avem mai multe centre care pot fi deschise în orice zi, la INCUBOXX, VOX Technology Park şi Continental. Mai avem şi două echipe mobile care vaccinează în centrele pentru bătrâni, persoane cu dizabilităţi. Mai avem şi cele 4 fluxuri pentru profesori. Suntem şi noi dependenţi de numărul dozelor de vaccin disponibil. Pentru Timişoara, tot ce primim reuşim să şi administrăm. Nu avem stocuri de vaccin care nu sunt folosite. Eu sper că procesul de vaccinare se va accelera şi mai mult, pentru că, din păcate, suntem într-o situaţie cea mai serioasă”, a precizat Dominic Fritz.

Rată de infectare 7 în Timișoara 

 

Marţi, rata de infectare cu COVID-19, în Timiş, a fost 5,02 cazuri la o mie de locuitori, iar în Timişoara a fost 6,99 cazuri la o mie de locuitori.

Tot marţi a fost prelungită măsură carantinării pentru încă o săptămână pentru localităţile Dumbrăviţa şi Şandra, în vreme ce la Dudeştii Vechi a fost instituită carantină pentru 14 zile. Miercuri, alte trei localităţi au intrat în carantină pentru 14 zile - Mosniţa Nouă, Biled şi Otelec.

Rata de infectare cu COVID-19 a fost, miercuri, la Otelec - 10,98; Moşniţa Nouă - 9,75; Biled - 7,02.

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica: Nu iau în considerare carantinarea întregului judeţ

 

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, a declarat, miercuri, că nu ia în considerare carantinarea întregului judeţ, iar în privinţa unei astfel de măsuri impuse Timişoarei, consideră că ar trebui discutată "eficienţa carantinei".

"De câteva zile, circulă multe păreri cu privire la carantinarea Timişoarei, păreri mai mult sau mai puţin întemeiate. Ce pot să spun sigur este că nu iau în considerare carantinarea întregului judeţ, iar în ceea ce priveşte Timişoara, dincolo de îndemnurile de respectare a regulilor, cred că ar fi un moment bun să discutăm despre eficienţa carantinei şi mai ales despre o revizuire a modului în care corelăm restricţiile cu rata de infectare. Din păcate, pentru o vreme va trebui să trăim cu virusul. Sunt de acord şi încurajez corecta informare a cetăţenilor, iar prin propriul exemplu am întărit necesitatea respectării legii şi a regulilor, însă cred ca instituţiile şi liderii acestora ar trebui să fie atenţi la limita fină dintre conştientizarea populaţiei şi panicarea ei. Facem eforturi susţinute pentru gestionarea pandemiei şi cooperăm interinstituţional, dar să nu scăpăm din vedere că sprijinul populaţiei este vital în astfel de situaţii. Avem datoria să ne întoarcem către comunitate şi împreună cu aceasta să luăm decizii care ajută, nu doar generează frustrare suplimentară", afirmă Alin Nica, într-o postare pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Medic din Timișoara, infectat cu coronavirus la jumătate de lună după a doua vaccinare. Cum își explică asta
Medic din Timișoara, infectat cu coronavirus la jumătate de lună după a doua vaccinare. Cum își explică asta

Un medic din Timișoara s-a infectat cu coronavirus la o lună după administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer. Medicul radiolog a găsit și posibile explicații ale infectării de după vaccinare.

Coronavirus România, bilanț 3 martie. 4.278 cazuri noi și 77 de decese
Coronavirus România, bilanț 3 martie. 4.278 cazuri noi și 77 de decese

Coronavirus România, bilanț 3 martie. Pe teritoriul României, au fost confirmate 812.318 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 746.779 de pacienți au fost declarați vindecați.

Vaccinul anti-COVID al Johnson & Johnson, la un pas să fie aprobat în UE. EMA dă verdictul pe 11 martie
Vaccinul anti-COVID al Johnson & Johnson, la un pas să fie aprobat în UE. EMA dă verdictul pe 11 martie

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat marţi că se va reuni pe 11 martie pentru a decide dacă aprobă folosirea în UE a vaccinului anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.