După aproape trei luni de închisoare în Franța, prințul Paul al României a fost eliberat

×
Codul embed a fost copiat

După aproape trei luni petrecute într-o închisoare din Paris, prințul Paul al României a fost eliberat, dar a fost plasat sub control judiciar de judecătorii Curții de Apel din capitala Franței.  

Condamnat în România definitiv la trei ani și patru luni de închisoare cu executare, Prințul Paul mai are de așteptat până în noiembrie decizia legată de cererea autorităților de la București.

Acestea au solicitat să fie adus în țară, ca să își execute pedeapsa.

Controversatul nepot al Regelui Carol al Doilea era dat în urmărire internațională, în baza unui mandat european de arestare, și a fost arestat la o cafenea din Paris, la sfârșitul lunii iunie.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Cum acționa rețeaua care a prădat turiștii străinii de banii de pe carduri, în Centrul Vechi. „Mai adăugau un zero”
Cum acționa rețeaua care a prădat turiștii străinii de banii de pe carduri, în Centrul Vechi. „Mai adăugau un zero”

Au fost descinderi miercuri, în Centrul Vechi al Capitalei, care a ajuns o capcană extrem de periculoasă pentru mulţi turiști străini.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.