Eleva rănită după ce un dulap a căzut pe ea: “La frig mă doare, am o parte a piciorului unde nu simt”. Ce daune va primi

×
Codul embed a fost copiat

O decizie judecătorească demonstrează că profesorii sunt responsabili de securitatea copiilor noștri, atunci când se află la școală.

Doi dascăli și directorul unei școli din Argeș trebuie să plătească daune morale de 15.000 de euro unei eleve care a fost accidentată în sala de clasă, în timpul unei pauze. În solidar cu profesorii, responsabili pentru situație sunt și școala, și inspectoratul școlar Argeș.

Izabela era elevă în clasa a IV-a când, într-o pauză, la scoală, în timp ce se juca împreună cu alți colegi, un dulap din clasă, care nu era prins în perete, a căzut peste ea și i-a fracturat piciorul. A avut nevoie de două intervenții chirurgicale ca să se refacă și, acum, după șase ani încă mai simte efectele traumei.

Izabela Lupu, eleva rănită: „La frig mă doare, am o parte a piciorului unde nu simt și mi-este greu, că mulți colegi de-ai mei mi-au spus că am un picior mai subțire și unul mai gros, adică mi-au atras atenția și mă simt prost față de ceilalți.”

Când a avut loc accidentul, în școală doi profesori erau „de serviciu” - responsabili de siguranța elevilor, în pauze. În loc de vegheze ce fac copii, unul dintre ei a susținut că era în cancelarie, iar celălalt lipsea.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După șase ani de procese, Curtea de Apel Pitești i-a obligat că, împreună cu școala și inspectoratul școlar Argeș, să plătească elevei 15.000 mii de euro - daune morale. La această sumă trebuie să contribuie și directoarea.

Directorul școlii:  La banchet juca pe tocuri și la școală a venit pe tocuri!

Lăcrămioara Bucinică, director Școală Recea: „Acum fata s-a făcut bine. La banchet juca pe tocuri și la școală a venit pe tocuri! M-a întrebat cineva când i-am spus că trebuie să dăm 15000 de euro, a zis: ‘Păi ce s-a întâmplat, a murit, să dăm așa sumă mare ?!’”

George Lupu, tatăl Izabelei: „Fata nu este bine, nu simte o parte a piciorului și trebuie să mergem să facem recuperări. Pentru fată, la ce a suferit, e prea puțin.”

Dumitru Tudosoiu, Inspector General ISJ Argeș: „Noi am susținut cauza părintelui, adică am spus cine este vinovat, să plătească, oamenii trebuiau să-și facă treaba acolo, în școală, directorul, cu profesorii de serviciu. Trebuia să se asigure că toate materialele și echipamentele didactice sunt fixate, nu pot conduce la apariția unor accidente.”

După accidentul suferit de Luiza, conducerea școlii din Recea - Argeș, unde era elevă fata, a decis ca toate dulapurile să fie fixate în perete.

În acest caz a existat și o anchetă a procurorilor, mai întâi pentru neglijentă în serviciu. Apoi pentru vătămare din culpă, iar ulterior pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată pentru că, în final, să se ajungă și la fals intelectual. La 3 ani după incident, procurorul de caz a renunțat însă la urmărirea penala.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Sentință după ce o elevă a fost accidentată grav în sala de clasă de un dulap care a căzut peste ea. Cine este de vină
Sentință după ce o elevă a fost accidentată grav în sala de clasă de un dulap care a căzut peste ea. Cine este de vină

Doi profesori și directorul școlii gimnaziale Deagurile, din Argeș, împreună cu unitatea de învățământ și Inspectoratul Școlar, trebuie să plătească daune morale de 15.000 de euro unei eleve care a fost accidentată în clasă.  

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.