Emmanuel Macron a ajuns în România, după vizita din China. Aeronava prezidențială a aterizat pe Aeroportul Otopeni

×
Codul embed a fost copiat

Președintele francez Emmanuel Macron a ajuns, sâmbătă, în România, pentru o oră și jumătate. Nu a fost o vizită oficială. Avionul său a făcut o escală tehnică pe aeroportul Henri Coandă, în drumul din China către Franța.

Pauza a permis alimentarea avionului prezidențial, un Airbus A330, iar pentru asta a fost ales teritoriul unui stat partener NATO.

Emmanuel Macron a ajuns în România cu trei aeronave, una pentru el și consilierii săi, iar două numai pentru staff. S-a întors după o vizită de trei zile în Beijing, unde a discutat cu omologul său Xi Jingping. România era primul stat NATO în drumul său înapoi spre Franța, în care putea opri în siguranță pentru o pauză de o oră și jumătate.

Avionul prezidențial francez a aterizat pe aeroportul din Otopeni imediat după ora opt dimineața. În România, președintele Emmanuel Macron a făcut o escală tehnică. Adică o scurtă pauză în care avionul a fost alimentat.

La Salonul Oficial al aeroportului, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a primit-o pe Catherine Colonna, șefa Ministerului Afacerilor Externe și Europene din Franța. Potrivit unui comunicat, cei doi au discutat despre poziționarea Chinei față de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Bogdan Aurescu a transmis cât este de important ca Beijingul să nu livreze armament și muniție Rusiei. De asemenea, oficialii au vorbit și despre măsurile ce ar putea fi luate pentru susținerea Republicii Moldova, statul cel mai afectat, după Ucraina, de efectele agresiunii ruse.

Citește și
macron, xi jinping, von der leyen
UE face presiuni în China. Macron și Von der Leyen l-au îndemnat pe Xi Jinping să ia legătura și cu președintele Ucrainei
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Macron, din China direct în România. Motivul pentru care președintele Franței face o scurtă oprire pe Otopeni
Macron, din China direct în România. Motivul pentru care președintele Franței face o scurtă oprire pe Otopeni

Președintele Franței, Emmanuel Macron, va ajunge, sâmbătă, în România. Liderul francez a ales să facă o scurtă oprire în România pentru alimentarea avionului, conform unor surse din Administrația Prezidențială.

UE face presiuni în China. Macron și Von der Leyen l-au îndemnat pe Xi Jinping să ia legătura și cu președintele Ucrainei
UE face presiuni în China. Macron și Von der Leyen l-au îndemnat pe Xi Jinping să ia legătura și cu președintele Ucrainei

„Ştiu că pot să contez pe dumneavoastră pentru a aduce Rusia la raţiune”, i-a spus președintele francez Emmanuel Macron omologului său chinez Xi Jinping.

Xi și Macron îndeamnă la discuții de pace în Ucraina
Xi și Macron îndeamnă la discuții de pace în Ucraina "cât mai curând posibil"

Preşedinţii francez Emmanuel Macron şi chinez Xi Jinping îndeamnă, miercuri, la negocieri de pace cât mai rapid, pentru a pune capăt Războiului rus în Ucraina, şi resping orice recurs la arma nucleară.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.