Emoții în Iași pentru întâlnirea cu Papa Francisc. Cum s-au pregătit pelerinii

×
Codul embed a fost copiat

Papa Francisc va ajunge sâmbătă și la Iași, unde va fi întâmpinat de zeci de mii de pelerini.

Pentru ca nu cumva să rateze întâlnirea, oamenii s-au organizat temeinic.

Localnicii dintr-o comună din Neamț, de pildă, știu clar cu ce mijloc de transport vor pleca pentru că s-au făcut liste la biserică și toți așteaptă cu nerăbdare marele moment.

Oamenii din comuna Săbăoani din Neamț freamătă în aşteptarea întâlnirii cu Papa Francisc. Biletele sunt deja pregătite şi fiecare pelerin ştie cu ce mijloc de transport va ajunge la Iaşi pentru momentul istoric.

Preot: "Vă oferim o eşarfă, o şepcuţă."

Citește și
Papa Francisc
Papa Francisc în România. La finalul zilei, Suveranul Pontif a salutat mulțimea care îl aștepta pe o ploaie torențială
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Dincolo de organizare, emoţiile sunt uriaşe pentru cei care vor avea şansa să fie în apropierea Sfântului Părinte.

Localnic: "Trebuie să ne pregătim sufleteşte. Este un moment unic în viaţa mea aşteptându-l pe Sfântul Părinte. Emoţiile sunt la noi acasă şi aşteptam cu bucurie acest moment."

Localnic: "Pentru mine emoţia este dublă. Am 45 de ani de când locuiesc aici şi nu am fost catolică de la început. Cred că o să fie grozav de frumos."

Irinel Iosub, preot paroh: "Întreaga Dieceză de câteva luni în fiecare zi se roagă pentru ca vizita să aibă un ecou pozitiv în sufletele tuturor credincioşilor."

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cadoul unui român pentru Papa Francisc. ”Nu te întâlneşti în fiecare zi cu Papa”
Cadoul unui român pentru Papa Francisc. ”Nu te întâlneşti în fiecare zi cu Papa”

Sute de mii de oameni îl așteaptă pe Sfântul Părinte cu inimă deschisă, știind că momentul este unul istoric.

Papa Francisc în România. La finalul zilei, Suveranul Pontif a salutat mulțimea care îl aștepta pe o ploaie torențială
Papa Francisc în România. La finalul zilei, Suveranul Pontif a salutat mulțimea care îl aștepta pe o ploaie torențială

Papa Francisc a sosit vineri la Bucureşti, iar în prima zi a făcut un adevărat tur de forță prin Capitală.

Mesajul Andreei Esca de la Roma, înainte să se urce în avionul papal. Cum decurge călătoria
Mesajul Andreei Esca de la Roma, înainte să se urce în avionul papal. Cum decurge călătoria

A început numărătoarea inversă până când Papa Francisc va ajunge în România. În cele 3 zile, Suveranul Pontif se va întâlni cu pelerinii în București, Harghita, Alba și Iași.

Papa Francisc în România. Programul vizitei: Unde îl puteți vedea pe Papa Francisc în Capitală
Papa Francisc în România. Programul vizitei: Unde îl puteți vedea pe Papa Francisc în Capitală

Vizita Papei Francisc. Papa Francisc începe azi o vizită apostolică în România.

Papa Francisc în România. Restricțiile de trafic în Capitală și rutele ocolitoare
Papa Francisc în România. Restricțiile de trafic în Capitală și rutele ocolitoare

Vizita Papa Francisc în România. Traficul rutier este restricţionat în următoarele zile în mai multe zone din Capitală, cu ocazia vizitei Papei Francisc și a pregătirilor prilejuite de acest eveniment.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.