Explozii controlate lângă o mănăstire din Defileul Jiului. Ce se va construi

×
Codul embed a fost copiat

Mai multe explozii controlate au avut loc luni în Defileul Jiului, în apropierea unei mănăstiri.

 

Potrivit proiectului, acolo va fi amenajată o parcare pentru pelerini. Zeci de mii de tone de stâncă trebuie îndepărtate.

Astfel de explozii controlate au avut loc la mai puțin de 50 de metri depărtare de Mănăstirea Lainici.

Silviu Brehuț, consultantul firmei de construcții: "Pentru a realiza protecția seismică, s-au dat aceste foraje care alcătuiesc o barieră și care reduc efectul undei generate de explozie”.

Citește și
raul jiu
Tone de gunoaie şi peturi, scoase din albia Jiului. „Dacă am fi în altă țară ne omorau”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Lucrările de spargere a stâncilor ar trebui să fie gata într-o lună. Apoi acolo va fi amenajată o parcare pentru credincioșii care merg la lăcașul de cult, fiind nevoie de mai mult spațiu.

Doru Achim, reprezentant firma construcții: "Derocarea se face cu foraje verticale, înălțimea lor este între 3,5 metri și 7 metri”.

Luni, traficul în zonă a fost închis pentru aproximativ o oră.

Șofer: "E un lucru bun, că e aglomerație când e slujbă la mănăstire. Vine lume și de la Petroșani, și noi din Gorj venim aici, e un lucru bun că face treaba asta”.

Șofer: "Nu mă grăbesc și dacă m-aș grăbi nu aș putea să trec prin explozie. E o idee bună”.

Proiectul există pe hârtie de aproape un deceniu, dar, din lipsă de fonduri, au tot fost amânate lucrările. Bani nu se găsesc nici pentru un pod peste râul Jiu.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Decizia luată de șoferul a cărui soție a fost rănită de un bolovan pe Defileul Jiului
Decizia luată de șoferul a cărui soție a fost rănită de un bolovan pe Defileul Jiului

Familia implicată în incidentul din Defileul Jiului vrea să dea în judecată Compania de Drumuri. Cuplul are asigurare pentru vehiculul distrus, dar susțin că numai o astfel de acțiune în instanță ar putea determina autoritățile să fie mai atente.

Tone de gunoaie şi peturi, scoase din albia Jiului. „Dacă am fi în altă țară ne omorau”
Tone de gunoaie şi peturi, scoase din albia Jiului. „Dacă am fi în altă țară ne omorau”

Acțiune de amploare azi pentru curățarea albiei râului Jiu, în zona Defileului.

Accident cu 2 răniţi după ce un șofer a încercat să depășească în curbă în Defileul Jiului
Accident cu 2 răniţi după ce un șofer a încercat să depășească în curbă în Defileul Jiului

Două persoane au ajuns ieri la spitalul din Târgu Jiu în urma unei manevre imprudente.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.