Fenomenul alarmant care ia amploare în România. „Ne-a adus din nou într-o epidemie”

Oameni pe strada
Shutterstock

Medicul Aurora Stănescu, coordonator naţional pe supravegherea rujeolei la Institutul Naţional de Sănătate Publică, a tras, miercuri seară, un semnal de alarmă privind scăderea vaccinării ROR - pentru Rujeolă, Rubeolă şi Oreion - la copii.

Medicul spune că, pe fundul unui curent antivaccinist care a apărut în Românii din anii 2010 - 2011, a scăzut drastic numărul celor care îşi vaccinează copiii.

„Rujeola este o infecţie virală acută foarte contagioasă, cu un potențial foarte mare de răspândire în populaţie, este o boală care se transmite pe calea aerului, iar la momentul de faţă, cea mai eficientă măsură de sănătate publică carene ajută să prevenim îmbolnăvirea este vaccinarea. La noi în ţară vaccinarea antirujeolică a fost introdusă în programul naţional încă din 1979. La momentul de faţă, în schema naţională sunt prevăzute două doze de vaccin combinat Rujeolă, Rubeolă, Oreion, pe scurt ROR cum o ştie toată lumea. După introducerea vaccinării, povara pe sistemul de sănătate a fost dramatic redusă în sensul că au scăzut foarte mult îmbolnăvirile, dar şi decesele pentru că evoluţia rujeolei poate fi cu complicaţii severe sau chiar deces”, a declarat dr. Aurora Stănescu la Medika TV, potrivit News.ro.

Aurora Stănescu a explicat că rata de vaccinare ROR a scăzut foarte mult în ultimii ani.

„Ratele de acoperire vaccinală, după introducerea acestor măsuri în ţara noastră, au fost foarte înalte, până prin anii 2010 - 2011 asta însemnând undeva la 97 la sută. Am spus că rujeola este o boală extrem de contagioasă ea putând fi controlată la acoperiri vaccinare foarte înalte, asta însemnând peste 95 la sută. Noi atinsesem undeva înaintea anilor 2010 acoperiri înalte, însă din acel moment, ca urmare a pătrunderii şi în ţara noastră a curentelor antivacciniste, au început să scadă şi au scăzut progresiv sub 95-90 la sută şi tot aşa până când în 2022 a fost atinsă cea mai mică rată de vaccinare la prima doză, puţin peste 80 la sută, mai exact 83,40 la sută. OMS recomandă ca ţintă de acoperire vaccinală a acestei boli, undeva la 95-98 la sută, dacă se poate chiar şi peste. Din 100 de indivizi vaccinaţi au voie 2-3 ca să rămână nevaccinaţi ca să opresc transmiterea în populaţie”, a precizat Aurora Stănescu.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

De asemenea, Stănescu a adăugat că, în perioada pandemiei de Covid, a scăzut foarte mult şi vaccinarea ROR, iar acum am ajuns la 9.000 de cazuri şi 9 decese.

„În anii pandemici, acoperirea vaccinală a scăzut şi mai mult şi acest lucru a fost favorizat în primul rând de măsurile impuse de starea de alertă. Scăderea aceasta progresivă, accentuată de pandemie, a acoperirilor vaccinale, ne-a adus, iată, din nou într-o epidemie de rujeolă, aproape 9.000 de cazuri şi 9 decese. Peste 90 la sută din cazurile de rujeolă sunt cazuri nevaccinate. Decesele sunt produse în marea lor majoritate la vârste mici, la persoane nevaccinate. Schema de vaccinare prevede 2 doze, prima la vârsta de 1 an şi a doua la vârsta de 5 ani. Părinţii ar trebui să încerce să aibă încredere în beneficiile acestei vaccinări pentru că majoritatea copiilor nevaccinaţi se datorează refuzului părinţilor de a-şi vaccina copiii. Această scădere a încrederii în beneficiile vaccinării a fost alimentată de curentele antivacciniste care prin anii 2010- 2011 au început să pătrundă şi în ţara noastră. S-a adăugat la această scădere a încrederii părinţilor şi falsele studii privind efectele adverse ale acestui vaccin, lucruri demontate ulterior”, a mai declarat Aurora Stănescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.