Fermierii cer Guvernului să declare stare de calamitate. Seceta a distrus culturile de cereale

×
Codul embed a fost copiat

Seceta face ravagii în holdele țării, însă puțini agricultori și-au asigurat recoltele. Unii au renunțat să mai facă această cheltuială, pentru că despăgubirile oferite de polițe erau mici.

Acum, în lipsa ploilor, cer declararea stării de calamitate și așteaptă ajutor de la Guvern.

Pe 2.500 hectare - în Bacău - Laurenţiu Baciu cultivă grâu, porumb și floarea soarelui. Ne spune că anul acesta nu va recolta mare lucru, pentru că la el în zonă nu a plouat aproape deloc.

La asigurare a renunțat, după ce în anii trecuți nu a putut obține despăgubirile la care se aștepta.

Laurențiu Baciu, fermier: „Când se întâmplă un necaz vin 1,2,3 foarte încruntaţi care găsesc fel de fel de motive: ba nu ai recoltat la timp, ba n-ai şapcă, ba ai păr în nas.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

România are 8,6 milioane de teren arabil. Mai puțin de o cincime sunt asigurate în caz de secetă, deși statul subvenționează până la 70% din primele ce ar trebui plătite de agricultori.

Oamenii spun că sumele primite pentru daună sunt prea mici.

Laurențiu Botezatu, broker asigurări: „Prima de asigurare este de 350 de lei pe hectar. Despăgubirea este de 450 de lei pe hectar. ”

Ion Melinte, fermier: „În fiecare an fac asigurări, dar facem degeaba pentru că la secetă numai dacă Guvernul dă Hotărâre de Guvern zonă calamitată şi dacă ne ajută ei, pentru că în rest nu ne ajută nimeni pentru secetă.”

În aceste zile, Ministerul Agriculturii face verificări în teren pentru a evalua efectele secetei. Până acum, oficialii au identificat aproape 80 de mii de hectare de terenuri arabile, grav afectate de lipsa apei.

Asociația cultivatorilor de cereale și plante tehnice din Moldova susține că, în această regiune, aproape 93% din culturile de grâu sunt compromise.

La soia, paguba este estimată la 80%, iar floarea soarelui, 75%.

Ovidiu Cada, inspector Direcția Județeană Agricolă Iași: „Culturile sunt afectate de secetă, cantitatea de precipitații este foarte redusă spre minim.”

Clubul Fermierilor Români intermediază asigurări pentru agricultură. Reprezentanții săi recunosc că numărul cererilor pe care le-au primit de la fermieri pentru această formă de protecție a scăzut.

Caesar Huțanu, director dezvoltare parteneriate Clubul Fermierulor Români: „În campania 2019-2020, din datele din piață, s-au asigurat undeva la 138.000 de ha. La ora actuală, din datele pe care le avem din piață suntem undeva la 100.000 de ha asigurate pentru acest risc de seceta.”

Speranța fermierilor este declararea stării de calamitate în agricultură, care le-ar permite să amâne unele plăți, precum arenda și îngrășămintele.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.