Fiul lui Sile Cămătaru, prins conducând fără permis. Polițiștii au făcut uz de armă

×
Codul embed a fost copiat

Fiul lui Sile Cămătaru, Albert Balint, a fost prins conducând fără permis duminică seară, el refuzând să oprească la semnalele poliţiştilor din Capitală, care l-au urmărit în trafic şi au făcut uz de armă.

„În data de 15.12, în jurul orei 19:00, un echipaj din cadrul Secţiei 19 Poliţie, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat un autoturism cu numere de înmatriculare străine. Au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar conducătorul auto a refuzat şi a continuat deplasarea”, anunţă Poliţia Capitalei.

Echipajul a plecat în urmărirea autoturismului, iar şoferul a abandonat maşina şi a fugit. Poliţiştii au continuat urmărirea bărbatului, iar unul dintre poliţişti, după somaţia legală, a tras foc în plan vertical.

Bărbatul de 32 de ani a fost imobilizat şi dus la sediul Secţiei 19 Poliţie. El nu deţine permis de conducere. Ulterior, a fost dus la Timișoara, pentru a fi audiat.

Surse din anchetă spun că acesta urmează să fie reținut după ce a înjunghiat în piept, în faţa unui club de manele din Timişoara, în luna octombrie. Potrivit unor surse din Poliţie, bărbatul le-a povestit poliţiştilor că era băut când a vrut să intre în club, însă administratoarea localului nu l-a lăsat să intre şi chiar i-a dat o palmă. La scurt timp, Albert Balint, care este iubitul femeii, a ieşit din local cu un cuţit în mână şi l-a înjunghiat pe bărbat, apoi a fugit. Rănitul a urcat într-un taxi, iar la un moment dat i s-a făcut rău şi a sunat la 112.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un tânăr a fost înjunghiat în fața unui club. Agresorul, fiul lui Sile Cămătaru
Un tânăr a fost înjunghiat în fața unui club. Agresorul, fiul lui Sile Cămătaru

Un tânăr de 29 de ani a fost înjunghiat în piept, cu un cuţit, sâmbătă dimineaţă, în faţa unui club de manele din Timişoara, de către Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.