Focare de coronavirus în spitalele de psihiatrie. Situaţia se agravează, fiindcă bolnavii nu pot fi mutaţi

×
Codul embed a fost copiat

Ziua şi focarul de COVID-19 într-un spital de psihiatrie. După Săpoca, s-a întâmplat la Iaşi, unde 91 de pacienţi cu afecţiuni psihice au fost testaţi pozitiv.

Din cauza problemelor grave de care suferă, aceştia nu pot fi mutaţi într-o unitate medicală COVID pentru a primi tratamentul adecvat. Nicio autoritate nu riscă să îi amestece, cu alţi bolnavi.

La Secţia de Psihiatrie Pădureni –Grajduri, din judeţul Iaşi, 91 de pacienţi cu deficienţe mintale şi de comportament, s-au îmbolnăvit de Covid 19. Tot acolo şi 21 de angajaţi au fost testaţi pozitiv.

Victor Idriceanu, manager Spitalul Padureni-Grajduri Iași: „Avem câţiva pacienţi care au făcut nişte forme spre medii, dar acum, când discutăm, formele sunt ok, adică uşoare şi medii foarte puţine."

Cel mai probabil, virusul a fost adus de unul dintre angajaţi, pentru că pacienţii sunt închişi în camere 24 de ore din 24.

Citește și
batrana torturata
Un bărbat bolnav psihic şi-a torturat mama când a ieşit din ospiciu. Femeia este în agonie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Medicii se aşteaptă ca focarul din unitatea sanitară să explodeze în câteva zile. În secţie sunt 400 de bolnavi şi 189 de angajaţi.

Vasile Cepoi, şef DSP Iași: „Au fost izolaţi, separaţi cei pozitivi de cei negativi şi căutam soluţii pentru a-i scoate din spaţiul respectiv, pe cei pozitivi, pentru că intuim că într-un interval de 2 săptămâni, numărul lor va creşte şi va fi, practic, imposibil să îi izolăm acolo".

Dacă salariaţii au fost trimişi acasă, în izolare, pentru pacienţi nu există soluţii să primească tratament potrivit, într-o unitate COVID.


Victor Idriceanu, manager Spitalul Padureni-Grajduri Iași: „Nu am identificat cu certitudine o soluţie. Pentru că logistica şi tot ce înseamnă, ştiţi şi dumneavostră, nu e nevoie să vă mai spun eu, necesită gândire în cel mai mic detaliu".

În tot acest timp, în secţia pentru bolnavi psihic periculoşi, cu condamnări penale a spitalului din Săpoca, judeţul Buzău, numărul pacienţilor cu Covid-19 a ajuns la 54.

Gabriela Pârâu - manager Spitalul de psihiatrie şi măsuri de siguranţă Săpoca: „Pacienții sunt în continuare în monitorizare, toţi au fost consultaţi de către doi medici de specialitate pneumologi. Li s-a prescris tratatment".

15 au fost confirmaţi astăzi. Iar alţi 7 au fost descoperiţi într-o altă secţie, unde duminică un bărbat de 77 de ani cu coronavirus a fost răpus de boală.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Situație dramatică într-un centru de reabilitare din Urlați. Bolnavi psihic, izolați într-o debara
Situație dramatică într-un centru de reabilitare din Urlați. Bolnavi psihic, izolați într-o debara

Situația dramatică a bolnavilor psihic internați în așa numitele centre de reabilitare ajunge din nou în atenția întregii țări, după ce noul ministru al Muncii a făcut o vizită inopinată la o astfel de instituție din Urlați, Prahova.

Un bărbat bolnav psihic şi-a torturat mama când a ieşit din ospiciu. Femeia este în agonie
Un bărbat bolnav psihic şi-a torturat mama când a ieşit din ospiciu. Femeia este în agonie

Masacrul de la Săpoca pune în discuţie conceptul de eliberare din ospiciu pe bază de semnătură: odată ajuns acasă, bolnavul psihic nu este urmărit dacă îşi ia tratamentul şi adesea recidivează, cu atacuri tot mai violente.

Mama care și-a ucis în bătaie băiatul avea retard psihic. De ce i-a fost încredințat copilul
Mama care și-a ucis în bătaie băiatul avea retard psihic. De ce i-a fost încredințat copilul

Informaţii noi ies la iveală în cazul lui Luca, băiatul de 9 ani din Cluj, omorât în bătaie de mama lui. Copilul a sfârşit în chinuri cumplite, după ce a agonizat 8 ore, spun procurorii.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.