Fostul șef al Transelectrica, reținut de procurori după ce și-a falsificat diploma de absolvire

×
Codul embed a fost copiat

Marius Dănuț Carașol, fostul şef al Transelectrica, a fost reținut  marți de procurorii Parchetului General, care-l cercetează pentru uz de fals şi înşelăciune. El va fi prezentat instanței pentru mandat de arestare preventivă.

 

Totodată, în vederea recuperării prejudiciului de peste 460 000 de lei, procurorii au instituit sechestru asupra a două imobile și a unui cont bancar.

”Propunerea de arestare preventivă împreună cu dosarul cauzei se trimit Judecătoriei Sectorului 1 București.” - se arată într-un comunicat al procurorilor.

Scandalul în care este implicat fostul șef Transelectrica a a apărut după ce jurnaliştii de la Edupedu au descoperit că Dănut Carașol şi-a falsificat diploma de absolvire a facultăţii, actul fiind necesar pentru angajarea în funcţia de director al companiei.

Citește și
Transelectrica, Marius Carașol
Plângere penală împotriva fostului preşedinte al Transelectrica. De ce este acuzat
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Transelectrica îi cere acum să dea înapoi 460.000 de lei, venituri primite în ultimii ani. 

Practic, toată situaţia reală a fostului director al Transelectrica a ieşit la iveală în luna spetembrie, atunci când Universitatea Politehnică a transmis că, deşi Dănut Carașol a fost studentul universităţii, el nu şi-a terminat studiile.

Prin urmare, el nu are o diplomă care să ateste faptul că a dobândit aceste cunoştinţe şi că a susţinut un examen şi că are un act oficial, care să îi ateste competența pentru postul de director al Transelectrica.

Însă la dosarul său de angajare figura o diplomă care atestă încheierea studiilor, care se pare că este falsă. Asta urmează să stabilească, în mod clar şi fără dubii ancheta Parchetului General și, totodată,  recuperarea prejudiciului de aproape 100.000 de euro. Adică salariile încasate de Danut Caraso în perioada în care acesta a fost director, în baza unei diplome, se pare, falsă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Percheziții la domiciliul fostului director al Transelectrica, Marius Caraşol
Percheziții la domiciliul fostului director al Transelectrica, Marius Caraşol

Percheziţii în această dimineaţă la domiciliul fostului director al Transelectrica, Marius Caraşol, dar şi la alte două imobile deţinute de acesta.

Plângere penală împotriva fostului preşedinte al Transelectrica. De ce este acuzat
Plângere penală împotriva fostului preşedinte al Transelectrica. De ce este acuzat

Conducerea Transelectrica a decis formularea unei plângeri penale împotriva fostului preşedinte Marius-Dănuţ Caraşol, revocat recent din funcţie după ce mai multe publicaţii au relatat că şi-ar fi falsificat CV-ul.

Marius Caraşol a fost demis din funcția de președinte al companiei Transelectrica
Marius Caraşol a fost demis din funcția de președinte al companiei Transelectrica

Marius Caraşol a fost dat afară joi din directoratul companiei Transelectrica și - de asemenea -  el a fost demis din funcția de președinte.

Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o
Președintele Transelectrica și-a pus în CV o diplomă pe care nu a obținut-o

Acuze grave la vârful Transelectrica. Şeful companiei, care gestionează sistemul energetic naţional, Marius Caraşol, şi-a trecut în CV că este inginer diplomat şi că a absolvit Politehnica.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.