Geoană: Summitul NATO de la Madrid va fi cu veşti bune pentru România

Mircea Geoană
Getty

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat, vineri, la Cluj, că Summit-ul NATO de săptămâna viitoare de la Madrid (28-30 iunie) va fi unul istoric, care va aduce veşti bune pentru România.

"Va fi un summit istoric şi cu profunde valenţe transformatoare. Ne vom apleca asupra întăririi prezenţei NATO pe flancul estic, liderii vor anunţa şi dimensiunea, şi contribuţiile specifice pe care diverşi aliaţi le vor aduce. Aşteptăm şi pentru România veşti bune. Va fi un summit în care vom adopta conceptul strategic. Anticipez că regiunea Mării Negre va fi reflectată în mod semnificativ, pentru că regiunea Mării Negre este o regiune de importanţă strategică vitală pentru NATO. În acelaşi timp, aşteptăm cu multă plăcere participarea preşedintelui Zelenski, continuarea sprijinirii Ucrainei în războiul just pe care îl duc împotriva agresorului rus trebuie continuat. Ne bucurăm pentru vestea excepţională de la Bruxelles, de ieri, în care Republica Moldova şi Ucraina primesc o perspectivă şi un statut de candidat la integrarea europeană; este un lucru pe care îl salutăm şi noi", a spus Mircea Geoană, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, potrivit Agerpres.

El a adăugat că în paralel cu veştile bune pentru ţările NATO, speră că vor fi şi "veşti foarte proaste pentru Rusia".

"Şi poate mai departe de geografia noastră, în premieră în istoria summit-urilor NATO vom avea liderii Japoniei, Australiei, Noii Zeelande şi Coreei de Sud prezenţi alături de noi la summit. Deci, este un summit extrem de important, sunt veşti bune pentru România, sunt veşti bune pentru NATO, sunt veşti bune pentru relaţia transatlantică, sunt veşti bune pentru Ucraina şi sperăm să fie veşti foarte proaste pentru Federaţia Rusă", a afirmat Mircea Geoană.

„Pentru România, integrarea în NATO se încheie abia în 2022”

Mircea Geoană a mai declarat că integrarea României în NATO şi UE sunt momente istorice la fel de importante ca Marea Unire şi Mica Unire.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

"Pentru România, integrarea în NATO se încheie abia în 2022. Am intrat în 2004, dar din punct de vedere militar şi de securitate România va avea, datorită faptului că Rusia este un actor imprevizibil şi agresiv, aceeaşi calitate a securităţii naţionale, cum o are Germania sau Belgia. Nu avem niciun fel de diferenţă între ceea ce are NATO pe flancul estic şi ceea ce are NATO deja în Europa de Vest. Este o schimbare fundamentală. (...) În NATO şi UE este familia naturală a României (...), este casa noastră. (...) Integrarea noastră în NATO şi UE reprezintă - şi va fi în cartea de istorie - un moment la fel de important ca Marea Unire sau Mica Unire, pentru că este de fapt o schimbare de paradigmă, pentru prima dată România are ca aliat şi partener întreg Occidentul democratic", a afirmat Mircea Geonă, la o dezbatere organizată de Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB).

UBB şi Institutul Aspen România au organizat, vineri, dezbaterea cu tema 'Rolul NATO şi al Uniunii Europene în modernizarea României', dezbatere la care au participat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi rectorul UBB, prof univ dr Daniel David.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.