Greva din justiție: ”Am bătut de pomană drumul de la Cluj la București”. Pensia magistraților ajunge și la 50.000 lei

greva

Este a doua zi de grevă în justiție. Procesele sunt amânate și se judecă doar urgențele. Surprinzător însă, în prima zi de protest, judecătorii și procurorii au făcut un pas înapoi.  

Deși spun că iminentele schimbări ale statutului afectează independența justiției, acceptă totuși ca pensia de serviciu să nu fie mai mare decât indemnizația din timpul muncii. Iar vârsta de pensionare să crească în timp.

Așa cum au hotărât în adunările lor generale, magistrații au amânat fără discuție judecata proceselor care nu intrau în categoria celor urgente, iar următoarele termene de judecată au fost fixate în toamnă, după terminarea vacanței judecătorești.

Andrei Lazăr, avocat: ”La începutul ședinței, completul de jduecată a anunțat împrejurarea că se vor judeca doar cauzele urgente, cauzele în care inculpații sunt arestați sau sub alte măsuri preventive”.

Unii dintre magistrați au amânat inclusiv pronunțarea sentințelor sau a deciziilor.

Citește și
judecator
CSM: 1.500 de magistraţi s-ar putea pensiona dacă le va creşte „intempestiv” vârsta de pensionare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Alina Lefter, avocat: ”Ați fi vrut să vă judecați azi? Cauza era o cauză urgentă, o procedură de achiziție publică, dar asta este. Ea ar fi trebuit să fie soluționată cu celeritate”.

Mulți reclamanți sau pârâți au aflat despre protestul magistraților abia în sala de judecată.

Reporter: Și vă afectează în vreun fel faptul că s-a dat termen pentru luna septembrie?

Dan Marinescu, justițiabil: Bineînțeles, că eu locuiesc la Cluj.

Reporter: Și ați bătut drumul de la Cluj până la București?

Dan Marinescu, justițiabil: De pomană”.

Judecătorii și procurorii spun că vor protesta pe termen nelimitat din pricina iminentei modificări a statutului lor: pensiile de serviciu le vor fi micșorate, iar vârsta de pensionare va fi majorată de la 50 de ani, la 60 de ani, etapizat. În principiu sunt de acord cu modificările, dar se tem că noua lege va aduce multe dezavantaje.

Magistrații ar urma să primească o pensie egală cu 80% din media indemnizațiilor brute lunare

Statul plătește 5.000 de pensii pentru foștii magistrați, iar valoarea lor, susțin surse oficiale, pleacă de la 20.000 de lei și ajunge în unele cazuri, la 50.000 de lei lunar. Pensia medie a unui fost judecător sau procuror este de 30.000 de lei. Iar retragerea din activitate se poate face după o vechime de minimum 25 de ani.

Daniel Grădinaru, președintele CSM: ”Instanțele și parchetele nu au intrat în acest protest pentru cuantum, pentru că într-adevăr cuantumul, datorită unor modificări neinspirate zic eu în 2017, de către puterea de atunci, au ajuns să depășească cuantumul salariului în plată, ceea ce a produs destul de multe anomalii. Sigur că modalitatea aceasta etapizată de calcul peste câțiva ani ar putea să ducă la o scădere a pensiei efective. Este o discuție, dar asta va produce efecte peste mulți ani. Nu este de actualitate”.

Parlamentul ar putea adopta noua lege în două săptămâni. Iar magistrații ar urma să primească o pensie egală cu 80 la sută din media îndemnizațiilor brute lunare din ultimul an de activitate. Condiția de bază va fi însă ca pensia de serviciu să nu fie mai mare decât media veniturilor nete încasate de magistrat.

Sunt schimbări pe care unii magistrați nu le-au mai așteptat. De la începutul anului s-au pensionat peste 200, iar alții aproape 60 așteaptă decizia CSM.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Creșterea vârstei de pensionare ar putea genera o criză fără precedent. Mii de polițiști și de magistrați, gata să se retragă
Creșterea vârstei de pensionare ar putea genera o criză fără precedent. Mii de polițiști și de magistrați, gata să se retragă

Intenția Guvernului de a crește vârsta de pensionare la 65 de ani pentru cei care beneficiaza de conditii speciale, precum polițiștii sau magistrații, poate duce la o criză fără precedent de personal.

CSM: 1.500 de magistraţi s-ar putea pensiona dacă le va creşte „intempestiv” vârsta de pensionare
CSM: 1.500 de magistraţi s-ar putea pensiona dacă le va creşte „intempestiv” vârsta de pensionare

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) critică proiectul privind pensiile speciale aflat în dezbatere în Parlament.

Doi magistraţi din Capitală, cercetaţi de Parchetul General pentru corupţie
Doi magistraţi din Capitală, cercetaţi de Parchetul General pentru corupţie

Procurorul general Alex Florenţa a anunţat marţi că anchetatorii de la Parchetul General au deschis două noi dosare de corupţie în care suspecţi sunt doi magistraţi.

 

Peste 50 de magistraţi belgieni vor fi închişi pentru a vedea cum trăiesc deţinuţii
Peste 50 de magistraţi belgieni vor fi închişi pentru a vedea cum trăiesc deţinuţii

Ministrul belgian al justiţiei, Vincent Van Quickenborne, a anunţat sâmbătă că 55 de magistraţi din ţara sa vor fi închişi până duminică, pentru a vedea direct cum este viaţa de deţinut.

Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați
Noul șef al CCR are o pensie specială de 7.500 de euro şi venituri totale de 15.700 de euro. Ce pensii au ceilalți magistrați

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, a încasat peste 15.700 de euro lunar de la stat, potrivit declaraţiei de avere aferente anului 2021.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.