Grindina a făcut prăpăd în Suceava și alte zone din nord. Culturile sunt distruse

×
Codul embed a fost copiat

Vremea rea s-a dezlănţuit în nordul ţării. În judeţul Suceava, de pildă, a fost furtună şi a bătut grindina. Agricultorii numără deja sute de hectare de livezi şi culturi, în care paguba e aproape totală.

Este cod portocaliu de vijelii în mai multe judeţe până joi dimineaţă, iar autorităţile sunt în alertă după ce şi hidrologii au anunţat că e posibil să se producă inundaţii.

Imaginile au fost filmate ieri la Fălticeni, în Suceava, şi postate pe un grup de Facebook. Vedem cum un şuvoi de gheaţă inundă curtea unei instituţii şi bucăţile de gheaţă lovesc şi într-o maşină parcată. Nu vorbim de grindină de dimensiuni mari, dar pompierii au intervenit să înlăture elemente de construcţii, bucăţi rupte de acoperiş şi să scoată apa din subsolul a două case inundate. Vântul puternic a rupt şi câteva cabluri electrice, iar cel puţin cinci persoane au sunat la 112 să ceară ajutor.

Furtuna a făcut prăpăd în oraş, în împrejurimi. La Rădăşeni, din 400 de hectare de livezi, doar un sfert au scăpat neafectate de furtuna cu grindină. Copacii au fost rupţi de vânt, iar fructele au fost găurite de gheaţă.


Reporter: Cam cât la sută este afectată din producție?

Citește și
Tornada
Cod roșu de vreme rea în mai multe localități. ANM: ”Se va semnala vânt puternic cu aspect tornadic”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Agricultor: Cam 90%. O parte dintre ele mai pot fiind industrializate. Uite acolo au fost cu ramurile curățate toate”

Neculai Perju, primar Rădăşeni: „A fost o descărcare de nori, cred că la nivel de cod roșu și cu grindină de dimensiuni foarte mari. Au fost fenomene de o agresivitate foarte mare. Sunt pomicultor de meserie și nu am văzut așa ceva până acum”.

Gheorghiţă Pantziru, proprietar de livezi : „Este daună totală și nenorociri care vin peste noi. Tot ce vedeți aici este a treia oară bătut de gheață. Acum chiar i-a pus la pământ pe copaci. A bătut de două ori gheața și dacă vă uitați nu este un mare întreg. Cele patru rânduri parcă sunt tăiate cu cuțitul. Le-a pus la pământ vântul . De aici nu se mai poate scoate absolut nimic, decât bețele de bambus și atât.”

Mircea Costișevschi, preşedinte Asociaţia Pomicultorilor Fălticeni: „A fost tornadă dar nu vând din asta. Noi am avut aici parte de multe furtuni dar nu așa. La o fermă vecină a culcat 11 rânduri de copaci cu tot cu spalier. A fost un efect de domino.”

Cultivatorii din zona Fălticeni estimează pagubele la un milion de lei.

Din păcate nu vorbim de un fenomen izolat. 16 judeţe sunt sub cod portocaliu de vijelii până mâine dimineaţă şi parţial alte 4 din Moldova, Transilvania şi nordul Olteniei şi al Munteniei. Vijeliile vin însoţite de cantităţi mari de apă. Iar în acest sens, administraţiile bazinale Olt, Siret şi Prut sunt în alertă pentru posibile inundaţii locale ce se pot produce mai ales în Neamţ, Botoşani şi Iaşi.

Alte 13 judeţe sunt sub cod galben de vreme rea până mâine la ora 10.

Şi în Bucureşti, la orele serii, s-ar putea să cadă doi, trei stropi de ploaie. Mâine, ploile par că se retrag, însă un alt val de instabilitate va cuprinde tara de vineri, şi se pare că vremea se strică până la începutul lunii viitoare, cel puţin.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
ANM a emis o informare de ploi torențiale, vijelii şi grindină, pentru 3 zile
ANM a emis o informare de ploi torențiale, vijelii şi grindină, pentru 3 zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate în mare parte din ţară, valabilă până miercuri, 25 august.

Cod roșu de vreme rea în mai multe localități. ANM: ”Se va semnala vânt puternic cu aspect tornadic”
Cod roșu de vreme rea în mai multe localități. ANM: ”Se va semnala vânt puternic cu aspect tornadic”

Meteorologii au emis, miercuri, o avertizare nowcasting Cod roşu de vânt puternic, cu aspect de tornadă, grindină şi ploi torenţiale, în mai multe zone din judeţele Bacău şi Neamţ.

Culturile, care abia dăduseră rod, distruse de vijelii și grindină
Culturile, care abia dăduseră rod, distruse de vijelii și grindină

Codul portocaliu de vreme rea le-a făcut iar necazuri oamenilor din Dâmbovița.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.