Grup ce racola fete pentru prostituție, destructurat. Suma obținută de pe urma victimelor

droguri aduse la DIICOT
Inquam Photos / Octav Ganea

Cinci bărbaţi au fost reţinuţi şi două femei au fost puse sub control judiciar de procurorii DIICOT Galaţi, care au destructurat, în urma unor percheziţii, o grupare specializată în trafic de minori şi trafic de persoane.

Ei ar fi racolat tinere, între care şi minore, prin metoda "Loverboy", pe care le duceau în Braşov, Galaţi şi Germania, unde le exploatau sexual. Unele dintre victime au fost lăsate să revină în România doar după ce suspecţii au aflat că rudele acestora au sesizat autorităţile, notează News.ro.

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au dispus, duminică, reţinerea pentru 24 de ore a cinci inculpaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 53 de ani, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în trafic de minori şi trafic de persoane, în formă continuată.

La aceeaşi dată, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi le-au pus sub control judiciar pe două inculpate, una în vârstă de 28 de ani (cunoscută cu antecedente penale în Germania) şi cealaltă de 24 de ani (fără antecedente penale), pentru aderare la un grup infracţional organizat, trafic de minori şi trafic de persoane.

„În fapt s-a reţinut că, perioada 2014 - iulie 2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, inculpaţii au recrutat, prin inducere în eroare, utilizând metoda „Loverboy”, trei persoane vătămate minore (una dintre ele diagnosticată cu diabet) pe care, prin constrângere psihică şi fizică, prin menţinere în eroare şi şantaj emoţional, limitându-le libertatea de comunicare şi mişcare, le-au transportat, transferat, adăpostit, primit, supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale, pe diferite perioade de timp, în diferite locaţii Germania”, se arată într-un comunicat de presă transmis, luni, de DIICOT.

Citește și
avocat tonel pop
Avocatul Tonel Pop: „Soția lui Dincă a distrus probe. Rămâne de văzut dacă voit sau nu”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

De asemenea, în perioada 2015 - aprilie 2019, inculpaţii au recrutat prin inducere în eroare, utilizând aceeaşi metodă „Loverboy”, alte cinci victime majore, pe care prin violenţă fizică şi verbală, le-au transportat, transferat, adăpostit, primit, supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale, pe perioade diferite de timp, în diferite locaţii din municipiile Braşov şi Galaţi, precum şi pe teritoriul Germaniei.

Sumele de bani obţinute de membrii grupului din activitatea infracţională au fost stabilite la peste 310.000 de euro.

Conform DIICOT, unele dintre victimele majore şi minore au fost lăsate să revină în România doar în momentul în care inculpaţii au aflat că rudele tinerelor au formulat plângeri la organele de urmărire penală.

Duminică, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au făcut şapte percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi şi Vaslui, cu ocazia cărora au fost identificate şi ridicate sumele de 1.140 lire sterline şi 52.000 euro, bijuterii de aur, accesorii a unor branduri de lux, un pistol Walter P22 calibru 9 mm, o sabie, 8 doze de droguri de mare risc şi mijloace materiale de probă (înscrisuri, medii de stocare etc.).

În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii, prin indisponibilizarea a două autoturisme cu o valoare estimativă de 60.000 de euro.

După percheziţii, la sediul DIICOT Galaţi au fost duse 17 persoane, pentru audieri. Luni, cei cinci inculpaţi reţinuţi vor fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Brăila, S.C.C.O. Vrancea, S.C.C.O. Vaslui, poliţiştilor din cadrul Inspectorului de Poliţie al Judeţului Galaţi şi Vaslui, precum si cadrelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi şi Vaslui.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cazul Caracal. DIICOT a cerut expertizarea maşinii lui Gheorghe Dincă
Cazul Caracal. DIICOT a cerut expertizarea maşinii lui Gheorghe Dincă

DIICOT precizează că a cerut expertizarea maşinii lui Gheorghe Dincă, suspectat de uciderea a două adolescente la Caracal, că a fost scanat solul din curtea casei acestuia şi că urmează scanarea zonelor cimentate şi zidite.

Avocatul Tonel Pop: „Soția lui Dincă a distrus probe. Rămâne de văzut dacă voit sau nu”
Avocatul Tonel Pop: „Soția lui Dincă a distrus probe. Rămâne de văzut dacă voit sau nu”

Soţia şi copiii lui Gheorghe Dincă au fost audiaţi joi, timp de aproape nouă ore la DIICOT, în cazul crimelor de la Caracal.

Minore forțate să se prostitueze în Timișoara. Proxeneții postau anunțuri online
Minore forțate să se prostitueze în Timișoara. Proxeneții postau anunțuri online

O grupare de proxeneţi din Timişoara a fost anihilată de poliţiştii şi procurorii DIICOT.

Turiști străini, păcăliți în cluburi din România. Trei persoane au fost arestate preventiv
Turiști străini, păcăliți în cluburi din România. Trei persoane au fost arestate preventiv

Trei persoane au fost arestate preventiv, miercuri, iar alte două au fost puse sub control judiciar de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, într-un dosar privind comiterea mai multor infracțiuni asupra unui cetățean german.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.