Guvernul urmează să aprobe noi sancţiuni pentru conducătorii auto care comit abateri de la legislaţia rutieră

sofer

Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de joi, printr-o ordonanţă, modificarea şi completarea OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel, urmează să se stabilească noi sancţiuni pentru mai multe abateri de la legislaţia rutieră, precum şi definirea şi sancţionarea comportamentului agresiv la volan.

Ce cuprinde proiectul

* se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei - 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei - 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;

* se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei - 725 lei la 1.305 lei - 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;

* se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională;

Citește și
Politie
Doi șoferi și-au împărțit pumni și picioare în parcarea unui mall din Cluj-Napoca
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

* se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;

* se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

* se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei - 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

* se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

* se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei - 1.160 lei la 1.305 lei - 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

* se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;

* în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile;

* se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.

Ce se va mai aproba în ședința de guvern

În şedinţa de guvern va fi aprobat, printr-un proiect de lege, contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, semnat la Bucureşti la 11 noiembrie 2021 şi la Luxemburg la 15 noiembrie 2021, destinat realizării proiectului Spitalul Regional de Urgenţă Cluj. Contractul de finanţare semnat cu BEI este în valoare de 305 milioane euro.

Executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Conform notei de fundamentare, proiectul de act normativ prevede preluarea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2019/2235, de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată şi a Directivei 2008/118/CE privind regimul general al accizelor, în ceea ce priveşte acţiunile de apărare din cadrul Uniunii, prin introducerea scutirii de TVA pentru următoarele operaţiuni:

* importul de bunuri efectuat în România de către forţele armate ale altor state membre în scopul utilizării de către forţele armate respective sau de către personalul civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate şi apărare comune;

* livrarea de bunuri netransportate în afara României şi/sau prestarea de servicii efectuate în România, destinate fie utilizării de către forţele armate ale altor state membre sau de către personalul civil care le însoţeşte, fie aprovizionării popotelor sau cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate şi apărare comune;

* livrarea de bunuri şi/sau prestarea de servicii către alt stat membru decât România, destinate forţelor armate ale oricărui alt stat membru decât statul membru de destinaţie, în scopul utilizării de către forţele armate respective sau de către personalul civil care le însoţeşte ori pentru aprovizionarea popotelor sau a cantinelor acestora, atunci când forţele armate respective participă la o acţiune de apărare desfăşurată pentru a implementa o activitate a Uniunii în cadrul politicii de securitate şi apărare comune.

Guvernul va stabili, printr-o hotărâre, contingentul de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă din România în anul 2022, propunerea cuprinsă în proiectul de act normativ stabilind un număr de 100.000 de lucrători.

Printr-o altă hotărâre, Executivul va decide cu privire la plafonul maxim al cheltuielilor privind locuinţa de serviciu şi al cheltuielilor de cazare şi deplasare a prefecţilor şi a subprefecţilor, aferente anului 2022.

Tot printr-o hotărâre, Guvernul va aproba indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Autostrada Buzău - Focşani", judeţele Buzău şi Vrancea, lucrare de infrastructură rutieră care ar urma să fie finanţată din fonduri externe nerambursabile, prin PNRR, şi de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce îi motivează pe șoferii care au venit să se angajeze la STB în locul greviștilor. „Este mult mai bine la stat”
Ce îi motivează pe șoferii care au venit să se angajeze la STB în locul greviștilor. „Este mult mai bine la stat”

Aproape 500 de șoferi au depus cereri de angajare la Societatea de Transport București, încă din timpul grevei care a blocat Capitala.

Doi șoferi și-au împărțit pumni și picioare în parcarea unui mall din Cluj-Napoca
Doi șoferi și-au împărțit pumni și picioare în parcarea unui mall din Cluj-Napoca

Bătaie în toată regula lângă un centru comercial din Cluj-Napoca, pentru un loc de parcare.

Șoferii STB care reiau lucrul vor fi protejați de forțele de ordine. Anunțul Prefecturii București
Șoferii STB care reiau lucrul vor fi protejați de forțele de ordine. Anunțul Prefecturii București

Forţele de ordine vor interveni ferm împotriva oricăror acţiuni de intimidare a angajaţilor Societăţii de Transport Bucureşti (STB) care intenţionează să reia lucru, a transmis, luni seară, Prefectura Capitalei într-un comunicat de presă.  

Nicușor Dan: „Vremea sindicalistului mafiot în România a apus”
Nicușor Dan: „Vremea sindicalistului mafiot în România a apus”

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că pune la dispoziţia şoferilor şi vatmanilor din STB un număr cu apel gratuit la care aceştia pot apela dacă sunt ameninţaţi sau agresaţi, fiind împiedicaţi de către reprezentanţi ai sindicatului să iasă pe traseu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.