ÎCCJ a decis încetarea procesului faţă de mai mulți infractori celebri: Dorin Cocoş şi Gheorghe Stelian scapă de închisoare

Dorin Cocoș, eliberat după ce a fost condamnat pentru spălarea mitei de 9 milioane de euro primită în dosarul Microsoft
Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, încetarea procesului faţă de oamenii de afaceri Dorin Cocoş şi Gheorghe Stelian, condamnaţi la trei ani de închisoare, respectiv şase ani de închisoare, ca urmare a intervenţiei prescripţiei penale.

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul fostului preşedinte ANRP Crinuţa Dumitrean şi al fostului vicepreşedinte al instituţiei Sergiu Diacomatu, condamnaţi în prima instanţă la şapte ani şi jumătate de închisoare cu executare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, luni, încetarea procesului penal faţă de Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu şi Gheorghe Stelian, judecaţi pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. De asemenea, magistraţii au decis încetarea procesului şi faţă de Dorin Cocoş, judecat pentru trafic de inflenţă, tot în urma intervenţiei prescripţiei răspunderii penale.

ÎCCJ a mai hotărât să menţină dispoziţia de confiscare specială de la Dorin Cocoş a sumei de 10 milioane de euro şi l-a obligat pe Emil Nuţiu, în solidar cu Crinuţa Dumitrean, Sergiu Diacomatu şi Gheorghe Stelian, la plata sumei de 218.353.075 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

O altă hotărâre luată de instanţă a fost respingerea, ca nefondate, a apelurilor declarate de Emil Nuţiu şi Lăcrămioara Alexandru.

Citește și
Dorin Cocoș, eliberat după ce a fost condamnat pentru spălarea mitei de 9 milioane de euro primită în dosarul Microsoft
Dorin Cocoș, condamnat pentru spălare de bani. Decizia nu este definitivă. Care sunt acuzațiile DNA
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Decizia ÎCCJ este definitivă.

În iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe omul de afaceri Dorin Cocoş la trei ani şi o lună de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în timp ce fiul acestuia, Alin Cocoş, a fost achitat. În cazul lui Dorin Cocoş s-a dispus şi confiscarea a 10 milioane de euro.

De asemenea, magistraţii instanţei supreme i-au condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare pe Crinuţa Dumitrean şi pe Sergiu Diacomatu, în timp ce omul de afaceri Gheorghe Stelian a primit şase ani de închisoare.

În acelaşi dosar, fosta şefă DIICOT Alina Bica a fost achitată

 

Magistraţii au pronunţat, de asemenea, decizii de achitare pentru ceilalţi inculpaţi din acest dosar Cătălin Teodorescu, Remus Baciu, Emil Nuţiu, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan, Ionuţ Florentin Mihăilescu şi Lăcrămioara Alexandru, care erau membri ai Comisei pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP.

În acest dosar, Alina Bica a fost trimisă în judecată de procurorii DNA în decembrie 2014. Bica făcea parte, la data faptelor, din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de la ANRP, alături de Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP, Sergiu Diacomatu şi Remus Baciu, foşti vicepreşedinţi ai instituţiei, deputatul Cătălin Teodorescu, Dragoş George Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, Oana Vasilescu şi Lăcrămioara Alexandru. Gheorghe Stelian şi expertul evaluator Emil Nuţu au fost, de asemenea, trimişi în judecată. Celălalt membru al comisiei, deputatul Marko Attila, va fi cercetat separat deoarece a plecat din ţară. Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu pentru că ar fi aprobat despăgubirea lui Gheorghe Stelian cu 89 de milioane de euro, pentru un teren din Bucureşti supraevaluat cu 62 de milioane de euro. În acest dosar a fost trimis în judecată şi omul de afaceri Dorin Cocoş, suspectat că a solicitat 10 milioane de euro de la Gheorghe Stelian pentru a interveni pe lângă comisia de la ANRP.

Potrivit DNA, în iunie 2014, Alina Bica ar fi primit prin intermediul fostului său consilier Ionuţ Mihăilescu şi în cote egale cu acesta un teren de 4.425 metri pătraţi în Snagov, în legătură cu validarea pe care Alina Bica ar fi dispus-o la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat şi de reprezentantă a Ministerului Justiţiei în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
ICCJ a respins definitiv contestația lui Liviu Dragnea la condamnarea din 2019
ICCJ a respins definitiv contestația lui Liviu Dragnea la condamnarea din 2019

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, luni, contestația în anulare a lui Liviu Dragnea în privință condamnarii din 2019.

Dorin Cocoș, condamnat pentru spălare de bani. Decizia nu este definitivă. Care sunt acuzațiile DNA
Dorin Cocoș, condamnat pentru spălare de bani. Decizia nu este definitivă. Care sunt acuzațiile DNA

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an închisoare pentru spălare de bani, fiind acuzat de DNA că a ascuns, printr-un contract fictiv de împrumut, o parte din cei 9 milioane de euro primiţi mită în dosarul Microsoft.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.