În Gorj, peste 150 de persoane cu handicap, inclusiv cu însoțitori, au permis de conducere. Anunțul prefectului județului

Persoană cu handicap
StirilePROTV

Prefectul judeţului Gorj, Iulian Popescu, a anunţat, luni, că va sesiza în cursul zilei Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Sesizarea vizează situaţia celor 170 de persoane care, cu toate că sunt încadrate într-un grad de handicap, au permise de conducere valabile.

Prefectul a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a aşteptat ca să aibă toate datele complete la persoanele respective, punctând că prejudiciul creat statului în urma acestor nereguli este "exorbitant" şi că trebuie recuperat.

În context, el a reiterat cazul unui bărbat din comuna Runcu, încadrat în urmă cu 20 de ani, în 2004, într-un grad de handicap, dar care figurează cu permisul de conducere valabil până în 2027, respectivul preschimbându-şi documentele de trei ori în acest interval.

"Voi trimite în cursul zilei documentele către Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj. (...) Am aşteptat ca să am toate datele solicitate - data la care au fost încadraţi pentru prima oară în grad de handicap, de câte ori au fost pentru preschimbare. Este un prejudiciu foarte mare. (...) Vă dau exemplul unui bărbat din comuna Runcu, încadrat în grad de handicap în 2004, inclusiv cu însoţitor. Între timp, s-a prezentat şi şi-a schimbat permisul de conducere de trei ori. Aici este vădită o problemă penală, iar dacă aş face calculul sumelor primite până acum, sumele sunt exorbitante. Nu e vorba numai de banii primiţi direct de la stat, ci şi de facilităţile acordate de administraţiile locale de-a lungul timpului, scutiri de taxe, impozite. Toţi aceşti bani trebuie recuperaţi pentru că este un prejudiciu foarte mare şi vreau ca să se tragă un semnal de alarmă", a spus Iulian Popescu.

Citește și
capota gorj
Un tânăr din Gorj a rămas fără permis după ce şi-a plimbat un prieten prin oraş, pe capota autoturismului | Video
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Totodată, el a adăugat că va extinde ancheta privind încadrările în grade de handicap şi la alte deficienţe, inclusiv cele psihiatrice şi cele de lipsa acuităţii auditive, care sunt incompatibile cu deţinerea permisului de conducere.

În urmă cu aproximativ o lună, Prefectura Gorj a demarat o anchetă pe baza unor informaţii conform cărora, în judeţ, mai multe persoane încadrate cu handicap pe probleme de vedere, în diverse grade de handicap, au, în acelaşi timp, permis de conducere.

Detaliile au fost făcute publice după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unor percheziţii ale DGA privind eliberarea de pensionări anticipate pe caz de boală, în acest caz fiind făcute mai multe reţineri, organele de control au mers către zona controalelor medicale, în speţă a permiselor de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medicii, asistenta și infirmiera de la Gorj, arestați preventiv. Cum s-a ales doctorul cu trei apartamente
Medicii, asistenta și infirmiera de la Gorj, arestați preventiv. Cum s-a ales doctorul cu trei apartamente

Medicii, asistenta și infirmiera reținuți pentru pensionări pe caz de boală în schimbul unor sume de bani au fost arestați preventiv. O doctoriță oftalmolog a fost arestată la domiciliu, pentru că are 80 de ani.

Un tânăr din Gorj a rămas fără permis după ce şi-a plimbat un prieten prin oraş, pe capota autoturismului | Video
Un tânăr din Gorj a rămas fără permis după ce şi-a plimbat un prieten prin oraş, pe capota autoturismului | Video

Un tânăr şofer din Gorj care abia a obţinut permisul de conducere a fost amendat şi are dreptul de conduce suspendat după ce şi-a plimbat un prieten pe capota maşinii pe străzile din Târgu Jiu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.