Încă o explozie, urmată de incendiu, a avut loc la Constanța: ”Eram în trecere și am auzit 5-6 bubuituri”

×
Codul embed a fost copiat

La doar câteva ore după ce autoritățile au anunțat lichidarea incendiului de la Petromida, pompierii din Constanța au intrat din nou în alertă.

Mai multe apeluri la 112 au semnalat explozii, urmate de un nor negru de fum în zona industrială a municipiului. Cei responsabili i-au îndemnat pe localnici și pe turiștii aflați în zonă să rămână în case, pentru a nu inhala fumul toxic.

Nenorocirea s-a întâmplat în curtea unei fabrici de BCA din Constanța. Infernul s-a dezlănțuit după ce, din cauze deocamdată neclare, s-a produs o explozie în zona unde erau depozitate 10 tone de pastă de aluminiu. Focul s-a extins la materialele aflate într-o magazie de peste 500 de metri pătrați.

La doar câteva minute de la izbucnirea incendiului mai multe echipaje de pompieri au fost trimise la fața locului, iar poliția a delimitat o zonă de siguranță pentru că în continuare exista pericol de explozie.

Principala sarcină a pompierilor a fost protejarea magaziilor încărcate până la refuz cu var. Peste 50 de pompieri și 10 mașini de stingere au intervenit.

Citește și
Petromidia
Familiile pacienţilor în stare critică după incendiul de la Petromidia cer transferul de urgenţă în străinătate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În zona deflagrației era un singur angajat care, din fericire, a reușit să fugă la timp.

Angajată: ”Am văzut o flacără înăuntru, roșie, atât, și m-au strigat ca să cobor jos. Am fugit afară, nu am fost atenți, am încercat să scăpăm repede cu viață.”

Bărbat: ”Eram în trecere și am auzit cinci, șase bubuituri. Nu știu care e cauza.”

Norul negru de fum s-a dispersat destul de rapid datorită vântului, iar natura a venit parcă în sprijinul salvatorilor: o ploaie torențială a început la nici o oră de la apelul la 112.

Silviu Coșa, prefect Constanta: ”În momentul de față se acoperă cu nisip zona în care a fost aluminiu și, cum am spus, se încearcă îndepărtarea și izolarea oricărui potențial pericol datorat substanțelor care sunt depozitate în platforma respectivă.”

Incendiul a fost stins după patru ore, timp în care tot apăreau focare în zona deflagrației. Specialiștii de la ISU Dobrogea încearcă acum să afle cauzele exploziei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
FOTO & VIDEO | Incendiu puternic, sâmbătă, la un depozit de aluminiu al unei fabrici de BCA din Constanţa
FOTO & VIDEO | Incendiu puternic, sâmbătă, la un depozit de aluminiu al unei fabrici de BCA din Constanţa

Un nou incendiu a semănat panică printre locuitorii și turiștii din Agigea, județul Constanța.

Familiile pacienţilor în stare critică după incendiul de la Petromidia cer transferul de urgenţă în străinătate
Familiile pacienţilor în stare critică după incendiul de la Petromidia cer transferul de urgenţă în străinătate

Familiile pacienţilor aflaţi în stare critică în urma incendiului de vineri de la Petromidia cer autorităţilor transferul de urgenţă în străinătate.

Pompierii au acţionat, după stingerea incendiului de la Petromidia, încă 20 de ore pentru răcirea instalaţiilor rafinăriei
Pompierii au acţionat, după stingerea incendiului de la Petromidia, încă 20 de ore pentru răcirea instalaţiilor rafinăriei

Pompierii au intervenit la Rafinăria Petromidia şi după lichidarea incendiului izbucnit vineri, acţiunea acestora, de răcire a instalaţiilor, continuând până sâmbătă dimineaţă, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Cei 2 răniţi în incendiul de la Rafinăria Petromidia, care au suferit arsuri, sunt în stare stabilă, dar în comă indusă
Cei 2 răniţi în incendiul de la Rafinăria Petromidia, care au suferit arsuri, sunt în stare stabilă, dar în comă indusă

Cei doi răniţi în urma incendiului de vineri, de la Rafinăria Petromidia, care au suferit arsuri şi care sunt internaţi în Bucureşti, se află în stare stabilă, dar sunt în comă indusă.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.