Incendiu la o anexă a Şcolii Gimnaziale din Găineşti, Suceava. Intervenţia pompierilor a durat peste trei ore

incendiu suceava
ISU Suceava

Pompierii din Suceava au intervenit timp de peste trei ore pentru a stinge un incendiu izbucnit la o anexă a Şcolii Gimnaziale din localitatea Găineşti, reuşind să împiedice flăcările să se extindă la clădirea unităţii de învăţământ.

 

Potrivit ISU Suceava, pompierii militari de la Detaşamentul de Pompieri Fălticeni, împreună cu cei de la Serviciile Voluntare ale comunelor Slatina şi Cornu Luncii, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă a Şcolii Gimnaziale din localitatea Găineşti, conform News.ro.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat magazia de lemne şi camera tehnică a centralei termice, construcţie corp comun, cu pericol de propagare la clădirea şcolii, dar şi la o gospodărie învecinată. Incendiul a fost lichidat la ora 7:00”, a arătat sursa citată.

Astfel, au ars construcţia corp comun, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi, şi circa cinci metri cubi lemn de foc. De asemenea, s-au degradat instalaţia de încălzire şi cea termică, precum şi alte bunuri din camera tehnică a centralei termice.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost depozitarea cenuşii şi a jarului nestins în apropierea materialelor combustibile.

Citește și
incendiu pensiune
Incendiu izbucnit la o pensiune din Moeciu de Jos. Flăcările au cuprins acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 80 de mp
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Pompierii au salvat clădirea şcolii, dar şi o construcţie anexă de la gospodăria învecinată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Cinci copii au murit într-un incendiu, în timp ce tatăl făcea cumpărături de Crăciun
Cinci copii au murit într-un incendiu, în timp ce tatăl făcea cumpărături de Crăciun

Cinci copii au murit într-un incendiu, în Arizona, în timp ce tatăl făcea cumpărături de Crăciun. Patru dintre copii erau fraţi, iar al cincilea era rudă cu ei.

Incendiu izbucnit la o pensiune din Moeciu de Jos. Flăcările au cuprins acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 80 de mp
Incendiu izbucnit la o pensiune din Moeciu de Jos. Flăcările au cuprins acoperișul, pe o suprafață de aproximativ 80 de mp

Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la o pensiune din Moieciu de Jos.

 

Incendiu violent în județul Vaslui, după ce câțiva copii care s-au jucat cu focul. 12 tone de lucernă s-au făcut scrum
Incendiu violent în județul Vaslui, după ce câțiva copii care s-au jucat cu focul. 12 tone de lucernă s-au făcut scrum

A fost panică, în noaptea de duminică spre luni, într-o localitate din județul Vaslui, după ce un depozit de furaje a luat foc.

Un incendiu violent a mistuit casa unei familii din Mureș. Familia așteaptă un copil peste patru luni
Un incendiu violent a mistuit casa unei familii din Mureș. Familia așteaptă un copil peste patru luni

Un incendiu violent a ruinat o casă, într-o localitate din Mureș, dar și planurile unei tinere familii. Casa a doi soți, care așteaptă primul copil, a ars și oamenii s-au trezit pe drumuri cu patru luni înainte de nașterea bebelușului.

Pescobar, reacție incredibilă după ce Taverna Racilor din Snagov a luat foc:
Pescobar, reacție incredibilă după ce Taverna Racilor din Snagov a luat foc: "Toate bune și frumoase. Cred că asta e de bine"

Un incendiu violent a distrus, sâmbătă dimineață, un restaurant aflat pe malul lacului Snagov, lângă Capitală. Deși vântul a bătut cu putere, pompierii au reușit sa oprească vâlvătaia care amenința și pădurea învecinată.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.