Incident la Londra. Mai multe persoane, înjunghiate. Suspectul, împușcat mortal | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Poliţia londoneză a anunţat că a fost chemată în urma unui incident pe Podul Londrei, soldat cu înjunghierea unor persoane, şi că un suspect a fost reţinut, transmite Reuters.

UPDATE ora 20.40 Poliţia britanică a împuşcat mortal vineri pe Podul Londrei un bărbat care avea ataşat de corp un dispozitiv exploziv fals şi care înjunghiase mai multe persoane, într-un incident calificat de poliţie ca terorist, transmite Reuters.

Poliţia a precizat că a fost alertată cu puţin înaintea orei locale 14.00 în legătură cu un incident de înjunghiere în apropiere de Podul Londrei, scena unui atac islamist cu numeroase victime în 2017.

'Un suspect de sex masculin a fost împuşcat de poliţişti specialişti înarmaţi din cadrul poliţiei londoneze şi pot confirma că suspectul a decedat la faţa locului', a declarat şeful diviziei antiteroriste, Neil Basu.

'Un număr de alte persoane au fost rănite în acest incident', a afirmat Basu într-o declaraţie de presă. 'Credem că un dispozitiv care a fost ataşat de corpul suspectului era un dispozitiv exploziv fals', a indicat el.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Neil Basu a adăugat că 'ample cordoane de poliţie sunt instituite pentru a ne asigura că nu mai rămâne niciun pericol pentru populaţie'.

El a mai spus că se îndreaptă spre biroul din Downing Street 10 al premierului Boris Johnson pentru o informare completă a acestuia cu privire la incident.

UPDATE ora 17.40 Două clipuri video postate pe Twitter arată mai mulți oameni în jurul atacatorului,. Un bărbat se îndepărtează după ce a reușit să ia un cuțit, cel mai probabil de la atacator. 

 

Poliţia britanică a anunţat că forţele sale au împuşcat vineri un bărbat într-un incident pe Podul Londrei, incident pe care îl tratează ca pe unul terorist, ca măsură de precauţie, transmite Reuters.

'În acest stadiu, circumstanţele referitoare la incidentul de pe Podul Londrei rămân neclare', a transmis poliţia pe Twitter.

'Totuşi, ca măsură de precauţie, răspundem la acest incident ca şi când este vorba despre unul de terorism. Un bărbat a fost împuşcat de poliţie', adaugă comunicatul.

UPDATE. 'Poliţia a fost chemată la ora 1.58 p.m. la locul unei înjunghieri în apropiere de Podul Londrei', a indicat poliţia pe Twitter. 'Un bărbat a fost reţinut de poliţie. Credem că un număr de oameni au fost înjunghiaţi', adaugă comunicatul.

Martori au declarat pentru media britanice că poliţia a sosit la scurt timp după ce s-au auzit focuri de armă.

---

'Ne aflăm în primele faze ale reacţiei la un incident pe Podul Londrei', a indicat poliţia, inițial, într-un comunicat.

Potrivit unui purtător de cuvânt, 'se pare că cineva a fost împuşcat'.

Conform unei surse de securitate citate de Reuters, se crede că o persoană a fost înjunghiată pe Podul Londrei, iar poliţia l-a împuşcat pe suspect.

BBC a transmis că au fost auzite două focuri de armă.

Postări video şi fotografii pe Twitter au arătat mai multe maşini de poliţie şi autobuze pe pod, precum şi un camion derapat pe mai multe benzi.

Serviciul de ambulanţă a informat că a trimis echipaje la faţa locului.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.