Ioana Vanesa a fost înmormântată de rude și prieteni, la Iași. Casa părintească s-a umplut de coroane

×
Codul embed a fost copiat

Polițiștii care anchetează dubla crimă din Iași, în care victime au fost un student marocan la Medicină și iubita lui româncă, au făcut publică fotografia individului care i-ar fi omorât.

Suspectul este dat în urmărire, după ce a fugit din țară de pe aeroportul din Iaşi. Ioana, tânăra de 23 de ani, a cărei viață s-a frânt atât de repede, a fost înmormântată marți dimineață.

Ioana Vanesa a fost condusă pe ultimul drum în comuna familiei sale, de lângă Iaşi. Peste o sută de oameni au venit la casa părintească a fetei - rude, vecini, colegi de şcoală. Curtea locuinţei s-a umplut de coroane. Tânăra urma cursurile Şcolii Postliceale Sanitare din Iaşi, ca viitor asistent medical generalist.

Edmond Ciumacu, director Scoala Postliceală Sanitară, Grigore Ghica Vodă Iaşi: „Am vorbit cu diriginta de la clasă, a apreciat ca fiind o fată inteligentă, implicată în propria pregătire profesională, ea a absolvit anul 1 de studiu cu media generală. Ceva s-a întâmplat în acest an şcolar. Colegii de clasă spuneau că de câteva luni s-a împrietenit cu studentul marocan, a început să mai şi lipsească de la şcoală, din păcate.”

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Trupul iubitului fetei ar urma să fie ridicat de rude marți, de la Institutul de Medicină Legală Iaşi. Moartea celor doi iubiţi a fost una deosebit de violentă. Fiecare avea mai multe lovituri pe corp provocate cu o armă albă.

Dr. Diana Bulgaru, director Institutul de Medicină Legală Iași: „Leziunile interesau organele vitale, erau destul de profunde, pe corpul victimelor au fost descoperite şi leziuni de apărare. Nu s-au descoperit zone de arsură, nu au fost identificate zone de arsură.”

Individul bănuit de poliție că i-ar fi ucis pe cei doi tineri se numește Ahmed Sami El Bourkadi. Bărbatul are și el orgini marocane şi a intrat în România cu pașaport canadian. Procurorii au cerut arestarea lui preventivă, în lipsă.

Ahmed este student la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, secția franceză, acolo unde studia și tânărul ucis.

El a fost la spital în ziua crimei şi a cerut să îi fie pansate mai multe tăieturi la mână.

Prof dr Diana CimpoeSu, medic şef UPU-SMURD Iași: „Pacientul era stabil hemodinamic şi a declarat că s-a tăiat cu un geam la nivelul mâinii drepte.”

La scurt timp, suspectul a părăsit ţara cu o cursă aeriană. A decolat din Iaşi, cel mai probabil, spre Italia. Anchetatorii au analizat imaginile suprinse pe camerele video din aeroport şi, pe baza lor verifică dacă cetăţeanul marocan, în vârstă de 20 de ani, a ieşit din ţară singur sau însoţit.

Tudorel Butoi este doctor în psihologie judiciară - cu o experienţă de 35 de ani în domeniul criminalisticii. Nu exclude varianta unei povești complicate de iubire care să fi dus la crimă.

Tudorel Butoi doctor în psihologie judiciară: "În ce priveşte un potenţial erotic care să pună în discuţie gelozia, pasiunea, nu poate fi exclus, mai ales că numărul de lovituri vorbeşte de o descărcare tensională, internă."

În același timp, motivul unui jaf nu poate fi exclus - spune doctorul în psihologie judiciară. Youssef este descris de apropiați drept un tânăr cu bani. Plătea o mie de euro chirie pentru vilă în care se mutase de o lună cu iubita lui. Familia o avea în Belgia, iar el ar fi pus bazele unei pagini de internet pe care se intermediau vânzări. În Iași, Youssef organiza frecvent petreceri.

Posibil să fi avut în casă o sumă mare de bani pentru că urma să plece într-o vacanță în Belgia.

Legăturile dintre Youssef și marocanul suspectat de crimă sunt investigate de procurori. Se verifică și relația lui cu Vanesa. Tânăra nu își prezentase iubitul marocan părinților. Ea urma să îi cunoască pe ai lui în vacanța din Belgia.

Youssef și Vanesa nu consumaseră droguri înainte de a fi uciși - au precizat legiștii. În corpul ei nu au fost găsite nici urme de alcool.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.