Rachete balistice chineze cad pentru prima oară în zona economică exclusivă a Japoniei, în timpul vizitei lui Nancy Pelosi

rachete balistice
Shutterstock

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor americane Nancy Pelosi a sosit joi în Japonia, ultima vizită în cadrul turneului său în Asia. În acest context, rachete balistice chineze au căzut pentru prima oară în zona economică exclusivă a Japoniei.

Ministrul de externe japonez a cerut „oprirea imediată” a manevrelor militare chineze în jurul Taiwanului, lansate ca ripostă de China la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, la Taipei, relatează France Presse.

„Acţiunile Chinei au de data aceasta un impact grav asupra păcii şi stabilităţii în regiune. Cer încă o dată oprirea imediată a acestor manevre militare”, a declarat Yoshimasa Hayashi în faţa jurnaliştilor la Phnom Penh, capitala Cambodgiei, unde participă la reuniunea Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), potrivit Agerpres.

China a lansat joi mai multe rachete care au survolat Taiwanul şi ar fi căzut, pentru prima oară, în zona economică exclusivă a Japoniei, în prima zi a exerciţiilor sale militare.

Patru din cele cinci rachete balistice chineze care au căzut în ZEE a Japoniei „ar fi survolat insula Taiwan”, a anunţat joi Ministerul japonez al Apărării.

Citește și
China
Reacția ambasadei Chinei la București la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Mesaj pentru România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Japonia a transmis Chinei o notă de protest pe canale diplomatice”, a indicat ministrul apărării Nobuo Kishi, calificând incidentul drept o „problemă gravă care afectează securitatea naţională şi pe cea a cetăţenilor noştri”.

La Taipei, ministrul apărării taiwanez a semnalat într-o conferinţă de presă că 22 de avioane chineze au intrat joi, pentru scurt timp, în zona de apărare aeriană taiwaneză, conform agenţiei de presă franceze.

Sistemele de apărare antiaeriană au hărţuit avioanele chineze pentru a le împiedica să avanseze în spaţiul de apărare aeriană taiwanez, adaugă ministerul pe site-ul său de internet, potrivit căruia toate cele 22 de avioane chineze au traversat linia mediană a strâmtorii Taiwan.

Condamnând aceste „acţiuni iraţionale care subminează pacea regională”, Ministerul taiwanez al Apărării a confirmat că armata chineză a tras „11 rachete” balistice de tipul Dongfeng „între 13:56 şi 16:00 în apele de la nord, sud şi est de Taiwan”.

Potrivit publicaţiei chineze Global Times, care citează analişti militari, aceste manevre sunt de o amploare „fără precedent”. Manevrele ar urma să se încheie duminică, potrivit AFP.

Taiwanul nu va provoca conflicte, dar îşi va apăra ferm suveranitatea şi securitatea naţională, a declarat joi preşedintele Tsai Ing-wen într-o reacţie la exerciţiile militare chineze din apropierea insulei, notează Reuters.

China a lansat joi cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul Taiwanului, ca răspuns în forţă la vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA pe insulă, pe care o consideră drept o provincie a sa. Exerciţiile au loc în şase zone maritime din jurul Taiwanului, la nivelul rutelor comerciale extrem de frecventate şi, pe alocuri, la numai 20 km de coastele taiwaneze.

Iniţiativa lui Nancy Pelosi a fost considerată de China drept o provocare, un sprijin acordat susţinătorilor independenţei Taiwanului şi o tăgăduire a promisiunilor SUA de a nu avea relaţii oficiale cu insula.

Secretarul de stat american Antony Blinken a subliniat că Washingtonul a contactat Beijingul 'la toate nivelurile guvernului' în ultimele zile pentru a-l îndemna să-şi menţină calmul.

„Sper cu adevărat că Beijingul nu va provoca o criză şi nu va căuta un pretext pentru a-şi creşte operaţiunile militare agresive”, a afirmat Blinken într-o declaraţie făcută în faţa omologilor săi din cadrul ASEAN, unde participă la reuniunea la nivel de miniştri de externe ai acestei organizaţii la Phnom Penh.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Taiwanul acuză China că „imită Coreea de Nord” prin lansarea rachetelor în apele din jurul insulei
Taiwanul acuză China că „imită Coreea de Nord” prin lansarea rachetelor în apele din jurul insulei

Taiwanul a acuzat China că „imită Coreea de Nord” prin lansarea rachetelor în apele din jurul insulei, potrivit BBC, citat de News.

Reacția ambasadei Chinei la București la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Mesaj pentru România
Reacția ambasadei Chinei la București la vizita lui Nancy Pelosi în Taiwan. Mesaj pentru România

Ambasada Chinei în România a transmis un mesaj ferm după vizita președintelui Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi, în Taiwan, acuzând „încălcări grave ale politicii de o singură Chină”.

China desfășoară exerciţii militare cu muniție de luptă în jurul Taiwanului. Taipeiul a activat sistemele de apărare
China desfășoară exerciţii militare cu muniție de luptă în jurul Taiwanului. Taipeiul a activat sistemele de apărare

China a lansat, joi, exerciţii militare cu tir real în şase zone din jurul Taiwanului, la o zi după vizita preşedintei Camerei Reprezentanţilor SUA, Nancy Pelosi, pe insula autonomă pe care Beijingul o consideră teritoriu chinez, relatează Reuters.

Josep Borrell condamnă exerciţiile „agresive” ale Chinei
Josep Borrell condamnă exerciţiile „agresive” ale Chinei

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a condamnat, joi, exerciţiile militare „agresive” ale Chinei, considerând că „nu există nicio justificare” pentru a folosi „ca pretext” vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.