Judecarea dosarului „Microsoft 3” se reia de la zero. Unul dintre judecători s-a pensionat

judecator, decizie instanta, condamnare
iStock

Judecarea dosarului "Microsoft 3", în care au fost trimişi în instanţă, printre alţii, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, se va relua de la zero, după ce unul dintre judecători s-a pensionat.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis o cerere depusă de avocaţi prin care solicitau reluarea cercetării judecătoreşti în dosarul "Microsoft 3", în urma pensionării judecătorului Geanina Arghir şi înlocuirea acesteia cu Alexandra Iuliana Rus, stabilind reluarea de la zero a procesului.

Pe 27 septembrie 2017, fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi Călin Tatomir, fost director general al Microsoft România SRL, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în dosarul "Microsoft 3".

Potrivit DNA, în condiţiile în care în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft, Gabriel Sandu, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea lui Claudiu Florică şi a lui Dinu Pescariu, ar fi depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract.

Acest lucru, spun anchetatorii, nu se putea realiza decât prin organizarea unei licitaţii publice în condiţiile OUG 34/2006.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

"În acest context, inculpaţii Dinu Mihail Pescariu şi Claudiu Ionuţ Florică, în calitate de reprezentanţi în fapt/drept ai societăţii D.Con.Net AG, pentru a fi favorizaţi în câştigarea licitaţiei publice, prin intermediul unui om de afaceri, au luat legătura cu ministrul de la acea vreme, Gabriel Sandu, căruia i-au şi plătit în acest scop suma de 2.196.035 euro (pentru aceste fapte, prin Sentinţa nr. 258/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 1191/1/2015, au fost condamnaţi Dorin Cocoş şi Gabriel Sandu pentru trafic de influenţă)", spune DNA.

Prejudiciul reţinut de DNA este de 51.396.344 euro şi reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (90.182.344 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro).

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică
Suspendarea și exmatricularea revine în învățământul românesc pentru elevii cu abateri grave. Proiect în dezbatere publică

Elevii care comit abateri grave vor putea fi suspendați sau exmatriculați, chiar și până în următorul an școlar, dacă Statutul elevului și regulamentul unităților de învățământ va fi adoptat de Ministerul Educației.

Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă
Un grup de motocicliști din Sibiu a observat că le-a dispărut un coleg. După câteva ore au făcut o descoperire șocantă

Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău - Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău.

Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă
Care sunt cele două lucruri despre care cei mai mulți români spun că le-ar asigura o viață de calitate. Surpriză uriașă

Românii și-au schimbat părerea - atunci când îi întrebi ce le-ar asigura o viață de calitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.