Jurnalistul George Stanca a murit, luni, la vârsta de 71 de ani

george stanca
Facebook.com

Jurnalistul şi poetul George Stanca a murit luni, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul „Sfânta Maria“ din Bucureşti.

Decesul a survenit după-amiază, în urma unui stop cardio-respirator, potrivit Click!, publicaţie pentru care Stanca scria editoriale din 2007.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1990, George Stanca a urmat cursurile Institutului de Contrucţii din Bucureşti şi a debutat ca publicist în 1971, în revista Săptămâna, fiind redactor al unei rubrici muzicale.

A fost secretar muzical al Cenaclului „Flacăra”, descoperindu-i pe unii ca Mircea Vintilă, Radu Gheorghe, şi redactor la revista Flacăra.

A debutat în revista Luceafărul, în 1978, cu poezii semnate G.G. Crăciun, iar debutul editorial a fost reprezentat de volumul de versuri „Tandreţe maximă“ (1981).

Citește și
Anton Anton
Răspunsul ministrului Energiei, Anton Anton, la o întrebare incomodă: ”Alo? Nu vă mai aud”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cunoscut şi sub pseudonimul Ghenadi Strungar, el a fost fost condamnat, în 2013, la închisoare pentru plagiat, găsit vinovat pentru o traducere a cărţii „Jurnalul“ lui Lev Tolstoi. A primit un an cu suspendare.

De-a lungul carierei, George Stanca a condus mai multe redacţii, între care Fair Play şi Viaţa mondenă, a fost şi realizator de radio şi televiziune.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mărturia ”locotenentului” lui El Chapo. Cum au ucis fiii traficantului un jurnalist faimos
Mărturia ”locotenentului” lui El Chapo. Cum au ucis fiii traficantului un jurnalist faimos

Fiii lui "El Chapo" / Joaquín Archivaldo Guzmán Loera l-au ucis pe cunoscutul jurnalist mexican Javier Valdez pentru că nu a respectat ordinele lor de a nu publica un interviu, relatează AFP. 

Răspunsul ministrului Energiei, Anton Anton, la o întrebare incomodă: ”Alo? Nu vă mai aud”
Răspunsul ministrului Energiei, Anton Anton, la o întrebare incomodă: ”Alo? Nu vă mai aud”

Ministrul Energiei, Anton Anton, s-a prefăcut că nu mai aude un jurnalist, după ce a primit o întrebare incomodă în direct la Radio România Actualități.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.