Imagini emoționante la Isaccea, unde ajung refugiați din Ucraina. „Am lăsat casa, părinți, frați, surori”

×
Codul embed a fost copiat

În tot acest timp continuă să sosească refugiați la Isaccea, județul Tulcea.

Sunt oameni care au lăsat totul în urmă și vor să trăiască într-un loc unde viețile lor nu sunt amenințate și unde nu se aud explozii sau focuri de armă. Într-un mesaj pe Twitter, președintele Zelenski mulțumește României pentru sprijin și „pentru contribuția semnificativă la capacitățile de apărare ale Ucrainei".

Cu fața lipită pe geamul autocarului, o copilă din Odessa găsește puterea curată a speranței. Le arată tututor semnul Victoriei, apoi cade pe gânduri, mai ales că este într-o țară străină.

O mamă însărcinată în șase luni, tot din Odesa, povestește că familia tocmai reușise să-și cumpere o casă, iar soțul ei este în străinătate.

Refugiată: Nu întelege copilul în ce vreme s-a născut pentru că este foarte mic și am hotărât să-mi las țara pentru că soțul meu nu se află în Ucraina și nu îmi este frică de împușcături, dar mă găndesc că nu o să ne mai revedem.

Citește și
Mii de ucraineni se refugiază în România, fugind din calea războiului. ”An luat copiii și plecăm unde vedem cu ochii”
La Vama Isaccea din Tulcea, sute de refugiați au ajuns în România, cu bacul
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Refugiat:Tot am lăsat acolo. Tot am lăsat acasă! Am lăsat casa, am lăsat părinți, am lăsat frați, am lăsat surori. Chiar dacă nouă ne-a fost frig sufletul lor ne-a încălzit. Vă mulțumim frumos și vă dorim sănătate.

Pe o vreme în care îngheață chiar și ceaiurile pregătite de voluntarii veniți la Isaccea, oamenii se adăpostesc puțin la căldură, apoi fie rămân la noi sau pleacă la rude în străînătate.

Andrei Ene, poliția de frontieră: Sunt cetățeni care intră folosind pașaportul, alte persoane care nu au acest document, doar cărți de identitate sau își declară o identitate solicitând o formă de protecție a statului român.

Peste șase mii de refugiați au intrat în ultimele patru zile doar prin vama Isaccea de la Tulcea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Continuă exodul refugiaților ucraineni către țara noastră
Continuă exodul refugiaților ucraineni către țara noastră

Oamenii au fost preluați de la vămile din Siret sau Sighetu Marmației, și transportați de voluntari în gări sau aeroporturi, de unde să poată lua drumul spre Occident.  

La Vama Isaccea din Tulcea, sute de refugiați au ajuns în România, cu bacul
La Vama Isaccea din Tulcea, sute de refugiați au ajuns în România, cu bacul

Familii cu copii, studenți, dar și oameni care munceau în Ucraina au fugit din calea războiului.

ONU: Peste 360.000 de ucraineni au fugit din calea războiului. Cei din România, mult mai mulți decât spun autoritățile
ONU: Peste 360.000 de ucraineni au fugit din calea războiului. Cei din România, mult mai mulți decât spun autoritățile

Aproape 370.000 de ucraineni au fugit din calea războiului, potrivit datelor centralizate de ONU. Dintre aceștia, peste 43.000 se află în România, cu 10.000 mai mulți decât prezintă autoritățile române.

Frigul și vremea rea nu îi împiedică pe români să-i ajute pe refugiații din Vama Siret. Apelul disperat al unei ucrainence
Frigul și vremea rea nu îi împiedică pe români să-i ajute pe refugiații din Vama Siret. Apelul disperat al unei ucrainence

Noaptea friguroasă și vremea rea nu au stat în calea românilor dornici să ajute.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.