Legea privind racordarea populației la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale, promulgată de Iohannis

Klaus Iohannis, alegeri locale 2020
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de promulgare a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2020.

Ordonanța prevede unele măsuri pentru aprobarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale.

Legea are ca obiect de reglementare crearea cadrului general privind aprobarea şi includerea la finanţarea din fonduri europene a Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale.

"Se instituie Programul naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale, care are drept obiectiv general reducerea emisiilor de noxe în atmosferă ca urmare a utilizării combustibilului solid pentru asigurarea încălzirii clădirilor de locuit, a asigurării apei calde menajere, dar şi a preparării hranei, precum şi îmbunătăţirea calităţii serviciului public de alimentare cu energie termică, dar şi de utilizare a gazelor naturale în procesele de producţie sau activitatea curentă de către clienţii noncasnici", prevede legea.

"Prin sistem inteligent de distribuţie a gazelor naturale se înţelege acel sistem de distribuţie a gazelor naturale format din ansamblul de conducte, armături, instalaţii, racorduri, precum şi alte asemenea componente de la staţiile de reglare-măsurare-predare ale Sistemului naţional de transport al gazelor naturale până la posturile de reglare-măsurare ale consumatorului final, inclusiv contoare de măsurare gaze naturale inteligente şi care asigură cel puţin una dintre următoarele funcţionalităţi: a) utilizarea instrumentelor inteligente în domeniul măsurării presiunii şi debitelor, contorizării, inspecţiei interioare a conductelor de distribuţie a gazelor naturale, odorizării, protecţiei catodice, filtrării şi, după caz, uscării, încălzirii gazelor naturale, reacţiilor anticipative, trasabilităţii sistemului de distribuţie a gazelor natural, dar şi de colectare şi procesare automată şi de transmisie a datelor de la distanţă, în vederea funcţionării în condiţii de eficienţă şi siguranţă a sistemului de distribuţie a gazelor naturale; b) utilizarea tehnologiilor IT şi a inteligenţei artificiale integrate care permit integrarea activităţilor participanţilor pe piaţa gazelor naturale în procesele de colectare şi transmitere a informaţiilor, distribuţiei, stocării în conductă şi utilizării gazelor naturale prin participarea activă a utilizatorilor sistemului la creşterea eficienţei sistemului inteligent de distribuţie a gazelor naturale", mai prevede textul.

Citește și
Festivități de Ziua Armatei, fără public, din cauza restricțiilor. Participă preşedintele şi premierul
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române: "Război cu un inamic nevăzut"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Sursele de finanţare pentru cheltuielile aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare pentru proiectele care nu pot fi incluse la finanţare prin mecanisme specifice prevăzute de legislaţia europeană aplicabilă pentru perioada 2021-2027 rămân cheltuieli definitive ale bugetului de stat pentru dezvoltarea sistemelor de distribuţie a gazelor naturale.

În cadrul programului naţional se finanţează proiectele care vizează: a) înfiinţarea reţelelor de distribuţie inteligentă a gazelor naturale pentru racordarea consumatorilor casnici şi a clienţilor noncasnici; b) extinderea reţelelor de distribuţie inteligentă a gazelor naturale pentru racordarea consumatorilor casnici şi a clienţilor noncasnici, cu condiţia ca sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale să fie proprietatea publică a unităţilor administrativ-teritoriale, denumite în continuare UAT; c) transformarea reţelelor de distribuţie a gazelor naturale existente în sisteme inteligente de distribuţie a gazelor naturale pentru racordarea consumatorilor casnici şi a clienţilor noncasnici, cu condiţia ca sistemul existent de distribuţie a gazelor naturale să fie proprietatea publică a UAT.

De asemenea, în cadrul programului naţional sunt eligibile următoarele categorii de beneficiari: a) UAT-urile; b) parteneriatele constituite prin asocierea autorităţilor publice locale prin hotărâre de consiliu local, în vederea realizării distribuţiilor inteligente de gaze şi concesionarea acestora către un operator licenţiat; acestea depun o singură cerere de finanţare, studii de fezabilitate şi proiecte separate sau comune, pentru care soluţiile tehnice, precum şi celelalte elemente ale proiectelor sunt elaborate în mod unitar şi pentru care se realizează un sistem comun de operare a reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale.

Imobilele teren şi/sau clădire pe care urmează să fie amplasate sistemele inteligente de distribuţie a gazelor naturale sunt puse la dispoziţia beneficiarului proiectului. În acest sens, beneficiarul finanţării trebuie să aibă dreptul de concesiune/dreptul de superficie/dreptul de administrare/dreptul de folosinţă ori acorduri sau avize asupra imobilului unde se realizează investiţia, pe durata de viaţă a sistemului începând cu data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului, mai prevede legea promulgată.

Preşedintele a semnat şi decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ceremonii restrânse de Ziua Armatei. Ce a transmis președintele Klaus Iohannis
Ceremonii restrânse de Ziua Armatei. Ce a transmis președintele Klaus Iohannis

Militarii români din garnizoanele din țară și de pe fronturile din întreaga lume au sărbătorit, duminică, Ziua Armatei.

Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române:
Mesajul preşedintelui Klaus Iohannis de Ziua Armatei Române: "Război cu un inamic nevăzut"

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut duminică, 25 octombrie a.c., la „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I din București, o alocuțiune în cadrul ceremoniei organizate cu prilejul Zilei Armatei României.

Președintele PSD: ”Iohannis să cheme urgent toate partidele la consultări”
Președintele PSD: ”Iohannis să cheme urgent toate partidele la consultări”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că este nevoie rapid de un pact pentru sănătate, pe care toate partidele să şi-l asume ferm.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.