Liste lungi de așteptare pentru transplant de rinichi. „Oamenii nu înţeleg, e îngrozitor”

×
Codul embed a fost copiat

Medicii de la Spitalul Parhon din Iaşi trag un semnal de alarmă. Numărul pacienţilor care aşteaptă un transplant de rinichi este în creştere, însă nu şi numărul donatorilor.

Situaţia este mai mult decât îngrijorătoare: la Iaşi, anul acesta nu a fost niciun transplant de organe provenind de la o persoană intrată în moarte cerbrală.

Medicii de la Spitalul Parhon spun că anul trecut pe vremea aceasta au fost făcute 3 transplanturi de la donator cadaverici. După primele 3 luni ale acestui an, numărul este 0.

Situația la nivel național

Nici în restul ţării nu stăm mai bine: de la începutul anului şi până acum, la nivel naţional s-au făcut doar 10 transplanturi de la donatori cadaverici.

De altfel, numărul pacienţilor cu boli de rinichi înregistrează o creştere peste media europeană, de 10% pe an.

Citește și
donatie rinichi
O femeie din Iaşi a decis să-i doneze soţului un rinichi. De ce este unic cazul lor
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Doar în Moldova în acest moment sunt peste 500 de pacienţi pe liste, care aşteaptă o soluţie salvatoare.

Trăiesc cu speranţa că vor primi într-o zi un telefon prin care să fie anunţaţi că au o nouă şansă la viaţă.

Holurile Spitalului Parhon din Iaşi sunt arhipline în fiecare zi. Mulţi dintre suferinzi au nevoie de un transplant şi vin de câte 3 ori pe săptămână la dializă.

Mărturiile unei paciente

Doamna Laura are 41 de ani, şi spune că, la 28, din cauza unei cistite netratate, a ajuns la insuficienţă renală.

„Probabil oamenii nu înţeleg, li se pare simplu, dar e îngrozitor. Nu poţi să bei apă, ai grijă ce mănânci. Am speranţe că o să fac transplantul. Pentru mine este foarte urgent, am mulţi ani în spate de dializă, 13 ani şi corpul începe să cedeze, e obosit, e tras de el. Câtă grijă aş avea, dar deja nu mai pot”, spune Laura Natasha Caciuc, pacientă.

Femeia nici nu îndrăzneşte să viseze la o viaţă fără dializa şi fără dureri.

„Ţi-e rău, eşti încărcat, ai stări de vomă, ameţeli. Dacă nu faci trabslant aşa se sfârşeşte totul, într-o zi cu dializă. De cât ghinion am avut nici nu mi-am permis să visez cum ar fi viaţa. Aş aprecia acum fiecare clipă, înainte nu ştiam cum e, m-aş bucura de orice lucru. Cel mai tare m-aş bucura că pot să beau apă”, mai spune pacienta.

Femeia este căsătorită şi are două fete. Martoră la suferinţă mamei, fiica ei cea mare face o şcoală postliceala, ca să înveţe să devină infirmieră şi să lucreze într-un centru de dializă.

„Am vrut să fie hairstylist şi dacă eu am fost bolnavă, a vrut mai mult pe partea asta.  Vrea să mă ajute foarte mult şi de aici a pornit totul.Vine acasă şi zice-mami să-ţi iau tensiune, eşti bine- am noroc de fete, sunt sprijinul meu”, mai spune Laura Natasha Caciuc.

Medicii, despre situația transplanturilor

Medicii spun că situaţia transplanturilor renale este îngrijorătoare.

„Sunt câteva sute de pacienţi care aşteaptă pe listă şi pentru care nu avem nicio speranţă în prezent. Pacienţii pe dializa au o calitate a vieţii scăzută, se plâng de un calvar al dializei”, spune Ionuţ Nistor, purtător de cuvânt Spitalul Parhon Iaşi.

Anul acesta la spitalul Parhon din Iaşi s-au făcut doar 6 transplanturi renale, cu organe provenind de la donatori vii.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O inimă nouă de la o fată de 20 de ani, care s-a stins în urma unui accident rutier. Cine este pacientul
O inimă nouă de la o fată de 20 de ani, care s-a stins în urma unui accident rutier. Cine este pacientul

După 3 ani de ani de aşteptare chinuitoare, un bărbat de 39 de ani din Mureş a primit o inimă nouă. Este primul astfel de transplant din acest an.

O femeie din Iaşi a decis să-i doneze soţului un rinichi. De ce este unic cazul lor
O femeie din Iaşi a decis să-i doneze soţului un rinichi. De ce este unic cazul lor

Dovadă emoţionantă de dragoste, la Spitalul clinic Parhon din Iaşi. Unui bărbat de 60 de ani, care suferea de insuficienţă renală, i-a fost transplantat un rinichi chiar de la soţia lui.

Decizia luată de familia unei tinere rănite grav într-un accident. A salvat mai multe vieţi
Decizia luată de familia unei tinere rănite grav într-un accident. A salvat mai multe vieţi

Gestul unei familii salvează vieţi! Părinţii unei tinere de 20 de ani, aflată în moarte cerebrală în urma unui accident rutier, au decis că organele feţei lor să fie donate.

Pacienţii care au nevoie de un transplant pulmonar par condamnaţi la moarte în România
Pacienţii care au nevoie de un transplant pulmonar par condamnaţi la moarte în România

Pacienţii care au nevoie de un transplant pulmonar par condamnaţi la moarte în România. Anul acesta, în ţară nu s-a făcut nici o intervenţie de acest fel, iar autorităţile nu au încheiat vreun acord pentru a trimite bolnavii în străinătate.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.