Câini adoptați după ce poveștile lor impresionante au fost făcute cunoscute prin intermediul unor pagini speciale

×
Codul embed a fost copiat

Adăposturile pentru câini fac față cu greu avalanșei de blănoși lăsăți în voia sorții de stăpâni. Așa că au început să-și promoveze rezidenții într-un mod diferit.

Pentru că imaginile și poveștile pot emoționa mai mult decât un anunț sec, îngrijitorii le-au făcut animalelor pagini speciale unde pun chiar ședințe foto profesionale cu fiecare împreună cu o descriere completă și o poveste de suflet, iar strategia are efect.

Maggie, o cățelușă din rasa American Bully, în vârstă de patru ani și jumătate, a ajuns la adăpostul din Târgu Mureș în urmă cu aproximativ două săptămâni, cedată de stăpânii ei care nu au mai vrut-o.

Maggie avea mai multe răni, semn că în fosta ei familie nu a avut parte de prea multă iubire. Dar abandonul a fost, de fapt, șansa ei: povestea lui Maggie a impresionat pe internet alți oameni, care au adoptat-o.

Încă aproximativ 170 de suflete sunt numai în acest adăpost, inclusiv pui de câteva săptămâni, care au fost salvați din saci aruncați pe marginea drumului. Cerșesc mângâiere de la oricine trece pe lângă padoc.

Citește și
animale
Peste o sută de animale au fost sterilizate de voluntari, în Baia Mare. Inițiativa este menită să stopeze abandonul
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Septimiu Bretfelean, îngrijitor: "E foarte simplu cu câinii. Le oferi un pic de dragoste și ei îți dau totul."

Ca să caute adoptatori potriviți, responsabilii adăpostului au avut ideea unui album foto cu povești despre fiecare cățel.

Borsos Csaba, responsabil comunicare primăria Târgu Mureș: "De când postăm imagini și profil despre câini, am avut norocul de a vedea că mulți câini au fost adoptați."

Și cățeii de la adăpostul din Alba Iulia au, fiecare, profil online. Pongo, de exemplu, și-a găsit o familie tocmai în Belgia.

Andreea Anghel, voluntar "Prietenii lui Azor": "A stat internat cred că aproape 2 luni, i-a fost amputat piciorul, a avut ceva complicații, dar totul s-a finalizat cu bine. Îi fotografiem și îi trimitem mai departe asociațiilor cu care lucram, dar îi postăm și pe paginile noastre de voluntariat."

Mihăiță este unul dintre cei 400 de căței din adăpostul din Baia Mare. Era atât de bolnav când a fost găsit, că nimeni nu a îndrăznit să spere în recuperare. Dar a trecut cu bine peste tot chinul și a rămas în grija unui voluntar.

Monika Bohoni, director adăpost public Baia Mare: "Avea 7-8 luni, după care a urmat lupta pentru supraviețuire, 2 săptămâni am stat lângă el zi și noapte."

Adăposturile din toată țara sunt arhipline, mai ales de când multe persoane au renunțat la câinii pe care îi preluaseră la începutul pandemiei, fără să își dea seama câtă responsabilitate implică în programul de zi cu zi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Un crescător de câini a fost amendat din cauza lătrăturilor care deranjau vecinii
Un crescător de câini a fost amendat din cauza lătrăturilor care deranjau vecinii

Exasperați de lătrăturile câinilor unui vecin, câțiva brăileni au făcut reclamație la Poliția Locală, plângându-se de zgomotul pe care trebuie să-l suporte zi și noapte.

Peste o sută de animale au fost sterilizate de voluntari, în Baia Mare. Inițiativa este menită să stopeze abandonul
Peste o sută de animale au fost sterilizate de voluntari, în Baia Mare. Inițiativa este menită să stopeze abandonul

O campanie binevenită se desfășoară în Maramureș, unde o școală a fost transformată, pentru două zile, în cabinet veterinar. Voluntarii au reușit să atragă proprietarii de câini și de pisici și au sterilizat, în continuu, peste o sută de animale.

Roxy și Quinton, labradorii care ajută copiii să facă față momentelor dificile. Sunt primiți chiar și în sălile de judecată
Roxy și Quinton, labradorii care ajută copiii să facă față momentelor dificile. Sunt primiți chiar și în sălile de judecată

Când copiii trec prin situații stresante, animalele de companie pot fi de mare ajutor. O demonstrează o asociație din Australia, care are doi angajați de nădejde.

Petrecere inedită pentru câini într-o piscină istorică din Marea Britanie: ”Mă simt ca un părinte mândru. Cred că i-a plăcut”
Petrecere inedită pentru câini într-o piscină istorică din Marea Britanie: ”Mă simt ca un părinte mândru. Cred că i-a plăcut”

Administratorii unei piscine istorice din Marea Britanie au ales să marcheze sfârșitul sezonului estival printr-o petrecere pentru câini.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.