Marcel Ciolacu a semnat cu fermierii şi transportatorii actul de încetare a protestelor. A promis o comisie interministerială

Marcel Ciolacu
Inquam Photos / Saul Pop

Prim-ministrul Marcel Ciolacu şi reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor au semnat vineri, la Palatul Victoria, un acord prin care să se pună capăt "de îndată" acţiunilor de protest.

Documentul prevede înfiinţarea unui Comitet interministerial care să găsească cele mai bune soluţii pentru rezolvarea revendicărilor.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul i-a invitat pe reprezentanţii fermierilor şi transportatorilor, care protestează la Afumaţi, la o nouă rundă de discuţii, la sediul Guvernului.

„Acordul semnat prevede ca luni, 5 februarie, prin decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu, să se constituie un Comitet interministerial, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului, care să analizeze şi să găsească cele mai bune soluţii pentru revendicările protestatarilor. Comitetul va fi format din reprezentanţi ai ministerelor de resort şi ai fermierilor şi transportatorilor. Fiecare ministru va desemna câte un secretar de stat din subordinea sa, care să facă parte din comitet, şi să gestioneze problemele semnalate. Speţele concrete care privesc un singur domeniu vor fi gestionate la nivelul ministerului de resort, împreună cu partenerul social. Scopul Comitetului este soluţionarea revendicărilor agricultorilor şi transportatorilor şi redactarea unor propuneri de soluţii concrete pentru sectoarele economice în discuţie", se arată în comunicat.

În baza acestui acord, semnat din partea Guvernului de către şeful Executivului, Marcel Ciolacu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, şi consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Daniel Botănoiu, reprezentanţii protestatarilor vor încheia acţiunile de protest atât în Capitală, cât şi în teritoriu.

Citește și
CTP, Cristian Tudor Popescu
Cristian Tudor Popescu: ”Toată strategia PSD se rezumă la versul Paraziților: „Dau bani falși de pomană”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Decizia prim-ministrului Marcel Ciolacu privind înfiinţarea acestui Comitet interministerial va fi publicată luni, 5 februarie, în Monitorul Oficial, se mai spune în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Funcționarii publici din primării amenință cu greva generală dacă nu li se vor mări salariile. Ce le-a transmis Ciolacu
Funcționarii publici din primării amenință cu greva generală dacă nu li se vor mări salariile. Ce le-a transmis Ciolacu

Mii de funcționari din primării au fost, miercuri, în grevă de avertisment. Nemulțumiți de venituri, au oprit activitatea timp de două ore.

Cristian Tudor Popescu: ”Toată strategia PSD se rezumă la versul Paraziților: „Dau bani falși de pomană”
Cristian Tudor Popescu: ”Toată strategia PSD se rezumă la versul Paraziților: „Dau bani falși de pomană”

Cristian Tudor Popescu îl critică pe premierul Marcel Ciolacu pentru poziția sa față de misiunea Fondului Monetar Internațional (FMI) în România.

Deepfake cu Marcel Ciolacu pe Internet. Oamenii sunt păcăliți să investească în afaceri care le-ar aduce sume uriașe
Deepfake cu Marcel Ciolacu pe Internet. Oamenii sunt păcăliți să investească în afaceri care le-ar aduce sume uriașe

Vin noi avertismente de la Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică. Hackerii se folosesc tot mai des de imaginea unor persoane publice în escrocherii pe internet.

PSD și PNL vor comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. Ciolacu vrea și candidat unic PSD la Cotroceni
PSD și PNL vor comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. Ciolacu vrea și candidat unic PSD la Cotroceni

În ședințe separate, conducerile PNL și PSD au ajuns la concluzia că cel mai bun scenariu pentru acest an electoral ar fi ca alegerile europarlamentare să fie organizate în iunie împreună cu localele.

Marcel Ciolacu își schimbă buletinul după atacul cibernetic asupra site-ului Camerei Deputaților
Marcel Ciolacu își schimbă buletinul după atacul cibernetic asupra site-ului Camerei Deputaților

După atacul cibernetic asupra site-ului Camerei Deputaților, în care numeroase informații și date personale ale mai multor politicieni au fost furate de hackeri, premierul Ciolacu a luat decizia să-și schimbe cartea de identitate.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.