Marcel Ciolacu, despre cazul gravidei moarte la Botoşani: E nevoie de măsuri pentru a se evita astfel de tragedii

alexandra botosani
StirilePROTV

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, despre cazul gravidei lăsate să moară în spital, la Botoşani, că este absolut inadmisibil să se întâmple astfel de lucruri din neglijenţă şi nepăsare.  

Şeful Executivului a precizat că este un gest de normalitate că managerul acelui spital a fost demis, dar subliniază că sunt necesare măsuri şi proceduri clare pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple, potrivit News.ro.

„Am văzut o asumare clară la Botoşani acolo unde o tânără gravidă a fost lăsată să moară pentru că medicii dormeau în spital în loc să salveze vieţi. Este un gest de normalitate că managerul acelui spital a fost demis de conducerea Consiliului Judeţean…Este absolut inadmisibil ca în spitalele în care s-au investit zeci de milioane de euro să se întâmple astfel de lucruri din neglijenţă şi nepăsare”, a spus premierul.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, cataloghează drept „corectă” decizia autorităţilor judeţene din Botoşani de a-l schimba din funcţie pe managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” în urma decesului tinerei de 25 de ani lăsată fără asistenţă medicală timp de şapte ore, el spunând că atitudinea cadrelor medicale din Botoşani este „de neînţeles”.

Anchete în derulare

Colegiul Medicilor din România a anunțat, miercuri după-amiază, că instituţia s-a autosesizat, prin colegiile teritoriale din Botoşani şi Gorj, şi face anchete disciplinare cu privire la medicii implicaţi în cazul de la Maternitatea „Mavromati” din Botoşani, unde o tânără cu sarcina oprită din evoluţie a murit după ce timp de şapte ore nimeni nu a îngrijit-o.

Citește și
alexandra botosani
Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Anunţul Colegiului este făcut după ce, anterior, ministrul Sănătăţi, Alexandru Rafila declarase că, în cazul Botoşani, ministerul a trimis sesizări mai multor instituţii, inclusiv Colegiului Medicilor Botoşani.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Fratele Alexandrei, mărturii cutremurătoare despre tragedia din Maternitatea din Botoșani
Fratele Alexandrei, mărturii cutremurătoare despre tragedia din Maternitatea din Botoșani

Măsurile luate de autorități după moartea Alexandrei, tânăra de 25 de ani, însărcinată, care a pierit sub ochii medicilor din Botoșani, sunt nesemnificative în fața valului de revoltă.

Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”
Filmul tragediei din Botoșani, unde Alexandra și-a pierdut viața, lăsată în voia sorții de medici. „Nu mai am aer!”

Au apărut primele reacții oficiale la șase zile după moartea tragică a Alexandrei, tânăra de 25 de ani din Botoșani, care a murit pe patul de spital în timp ce îi implora pe medici să o ajute.

Femeia care şi-a aruncat copiii de la etajul unui hotel din Botoșani a fost arestată preventiv
Femeia care şi-a aruncat copiii de la etajul unui hotel din Botoșani a fost arestată preventiv

Tânăra din Botoşani care în noaptea de duminică spre luni şi-a aruncat cei doi copii de la etajul I al unui hotel din municipiul Botoşani a fost arestată preventiv în baza unui mandat emis, miercuri, de Tribunalul Botoşani.

Managerul interimar al spitalului din Botoșani, unde a murit Alexandra, a fost eliberat din funcţie
Managerul interimar al spitalului din Botoșani, unde a murit Alexandra, a fost eliberat din funcţie

Managerul interimar al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani, unde o tânără însărcinată a murit după ce timp de 7 ore nu a primit îngrijiri medicale, a fost eliberat din funcţie.

Noi detalii în cazul mamei din Botoşani care şi-a aruncat copiii de la etajul unui hotel
Noi detalii în cazul mamei din Botoşani care şi-a aruncat copiii de la etajul unui hotel

Tânăra din Botoşani care în noaptea de duminică spre luni şi-a aruncat cei doi copii de la etajul I al unui hotel din municipiul Botoşani a fost arestată, miercuri, de procurori.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.