Mario Iorgulescu, transferat în Italia cu un avion privat din Turcia. Anunțul procurorilor

×
Codul embed a fost copiat

Mario Iorgulescu, fiul președintelui Ligii Profesioniste de fotbal, a fost transferat luni, cu un avion privat închiriat de familie, la un centru medical din Milano.

Aeronava a așteptat trei zile pe pista Aeroportului Băneasa până când familia Iorgulescu a reușit să facă transferul.

Doctorii de la Spitalul Elias din Capitală, care l-au tratat în acest timp pe Mario, nu au fost de acord cu această mutare și au anunțat că pacientul a părăsit spitalul, contrar recomandărilor medicale. Deși în cazul lui Mario nu exista interdicția de a părăsi ţara, procurorii au aflat ce s-a întâmplat abia când tânărul aterizase deja în Italia.

"La cererea expresă a familiei şi contrar recomandărilor medicale, Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Eliasin vederea continuării tratamentului într-o ţară din Uniunea Europeana."

Acesta a fost singurul anunţ făcut de medicii de la Spitalul Elias, cei care l-au supravegheat pe Mario Iorgulescu timp de două săptămâni. Se pare că medicii de aici au fost total împotriva acestui transfer, însă familia lui Mario a insistat că băiatul lor să fie tratat medical la o clinică din străinătate. Pentru a-l muta pe Mario la un spital din Milano, rudele acestuia au folosit un avion privat tip ambulanța din Turcia.

Citește și
Mario Iorgulescu
Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias și continuă tratamentul într-o ţară UE
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Avionul care aparţine Ministerului Sănătăţii din Turcia a plecat din Istanbul spre România pe 20 septembrie. A aşteptat 3 zile pe Aeroportul Băneasa şi, conform Flight Radar 24, a decolat luni din România la ora 11:7 minute şi a aterizat pe Aeroportul Malpensa din Milano la ora 12:24 de minute. Rudele ar fi încercat şi vineri noaptea să îl mute pe Mario Iorgulescu, însă nu au reuşit.

Cu o zi înainte, medicii de la Spitalul Elias i-au anunţat pe procurori cu privire la un posibil transfer al pacientului, iar aceastia au încercat în aceeaşi zi să îl audieze.

Sub influenţa băuturilor alcoolice şi a drogurilor, Mario Iorgulescu a provocat un accident în care a murit un tânăr de 24 de ani.

În cazul lui Mario Iorgulescu nu exista o interdicţie de a părăsi ţara, pentru că nu a fost pus sub învinuire de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Aceştia au încercat să stea de vorbă cu Mario joia trecută pe când acesta era internat la spitalul Elias, însă medicii s-au opus din cauza stării de sănătate care nu permitea acest lucru. Întrucât nu i s-a adus la cunoştinţa fapta comisă, procurorii nu s-au putut opune transferului.

Instituţiile care se ocupă de cercetarea lui Mario Iorgulescu au fost anunţate telefonic că suspectul părăsise ţara abia când avionul care îl transporta a aterizat la Milano. Procurorii încearcă acum să afle de la reprezentanţii spitalului Elias care au fost paşii în luarea deciziei ca Mario Iorgulescu să fie transferat.

Procurorii anunţă însă că mutarea lui Mario Iorgulescu nu împiedica urmărirea penală. Fiul preşedintelui Federaţiei Profesioniste de Fotbal va fi anchetat în lipsă şi chiar judecat, chiar dacă după spitalizarea în străinătate el va alege să nu se întoarcă în România.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Anunțul Parchetului, după transferul lui Mario Iorgulescu la o clinică din străinătate
Anunțul Parchetului, după transferul lui Mario Iorgulescu la o clinică din străinătate

Parchetul Tribunalului București a anunțat, luni, că a solicitat Spitalului Elias o informare scrisă referitoare la procedura de transfer în străinătate a lui Mario Iorgulescu.

Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias și continuă tratamentul într-o ţară UE
Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias și continuă tratamentul într-o ţară UE

Spitalul Universitar de Urgenţă Elias anunţă că Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a părăsit luni unitatea medicală, urmând a continua tratamentul în străinătate.

Mario Iorgulescu nu poate fi audiat de procurori. De ce nu s-au luat măsuri împotriva sa
Mario Iorgulescu nu poate fi audiat de procurori. De ce nu s-au luat măsuri împotriva sa

Fiul şefului LPF este în stare extrem de gravă, la Spitalul Elias.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.