Imagini cu preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală, ieșind de la audieri

×
Codul embed a fost copiat

Acuzat că ar fi agresat sexual o femeie, preotul-paroh Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Audierile în fața magistraților au durat, sâmbătă, mai multe ore.

Femeia care a depus plângere împotriva lui are 37 de ani și le-a spus polițiștilor că ar fi fost atinsă în zonele intime chiar în timpul spovedaniei. Și Arhiepiscopia Bucureștiului va începe propria anchetă.

Fără să își ridice privirea din pământ, preotul Visarion Alexa a preferat să nu spună nimic când a ieșit de la audieri. Inițial, el a fost reținut pentru 24 de ore după ce o femeie l-a acuzat că ar fi agresat-o sexual, în timpul spovedaniei. Apoi a fost dus în fața magistraților care au decis să fie cercetat sub control juduciar pentru următoarele două luni.

Ce spune avocata preotului Visarion Alexa

Mariana Mihai, avocata preotului Visarion Alexa, susține că între clientul său și presupusa victimă era o relație de prietenie, iar „incidentul” s-ar fi petrecut în aprilie. Victima a depus plângere la poliție câteva luni mai târziu.

Mariana Mihai, avocata preotului Visarion Alexa: A existat o relație de prietenie de aproximativ doi ani. Relația de duhovnic a fost dublată de o relație de prietenie, partea vătămată recunoaște acest lucru. Dânsa comunica aproape non stop, noaptea, ziua, cu părintele și în această să zic așa, „relație”, pe fondul acelei prietenii și abordări persoanale, a intervenit și acest eveniment din aprilie 2022”.

Citește și
Vasile Bănescu
Vasile Bănescu, despre reţinerea lui Visarion Alexa: Vestea este una absolut şocantă
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

O veste absolut şocantă”, așa au caracterizat incidentul și reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române. Prin vocea purtătorului de cuvânt, Vasile Bănescu, Arhiepiscopia Bucureștilor anunță că va începe o anchetă independentă. Părintele Visarion Alexa a fost suspendat de la slujirea preoțească până la finalizarea anchetei.

Enoriaș:Cred că este o făcătură”.

Reporter: O făcătură?

Enoriaș:Da”.

În vârstă de 46 de ani, părintele Visarion Alexa este unul dintre cei mai cunoscuți preoți din România, cu numeroase apariții în mass-media. Este de mai mulți ani parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul bucureștean Militari.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Preotul Visarion Alexa, acuzat de o femeie pentru agresiune sexuală. El a fost plasat sub control judiciar
Preotul Visarion Alexa, acuzat de o femeie pentru agresiune sexuală. El a fost plasat sub control judiciar

Preotul Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar timp de 60 de zile, după ce o femeie l-a acuzat că a agresat-o sexual. Acesta ar fi recunoscut fapta în timpul audierilor.

Vasile Bănescu, despre reţinerea lui Visarion Alexa: Vestea este una absolut şocantă
Vasile Bănescu, despre reţinerea lui Visarion Alexa: Vestea este una absolut şocantă

Reţinerea de către poliţie a preotului Visarion Alexa din Bucureşti este "o veste absolut şocantă", a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, care a anunţat că Arhiepiscopia Bucureştiului va începe propria anchetă.

Mihai Făgădaru, antivaccinist și unul dintre susținătorii Dianei Șoșoacă, a murit de COVID
Mihai Făgădaru, antivaccinist și unul dintre susținătorii Dianei Șoșoacă, a murit de COVID

Mihai Făgădaru, unul dintre protestatarii anti COVID și mari susținători ai Dianei Șoșoacă, a murit infectat cu COVID, anunță Părintele Visarion Alexa pe pagina personală de Facebook.

De ce nu este bine să spunem ”Paște fericit”. Preot: ”E cam un fenomen dedicat vițeilor”
De ce nu este bine să spunem ”Paște fericit”. Preot: ”E cam un fenomen dedicat vițeilor”

Părintele Visarion Alexa le recomandă credincioșilor ca, în aceste zile, să folosească urarea ”Hristos a înviat”, în loc de ”Paște fericit” sau ”Paști fericit”.

Mărturiile celor care au recuperat crucile din apă, de Bobotează: ”Sar pentru că sunt credincios”
Mărturiile celor care au recuperat crucile din apă, de Bobotează: ”Sar pentru că sunt credincios”

Un angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a ajuns, sâmbătă după-amiază, primul la crucea sfinţită aruncată în Dunăre de episcopul Visarion al Tulcei, la sfârşitul ceremoniei religioase oficiată pe faleză de Bobotează.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.