Mărturiile fostei iubite a lui Andre Bîrleanu, modelul care și-ar fi violat partenera. „Am avut mult de suferit”

andre birleanu
StirilePROTV

Modelul internațional Andre Bîrleanu se află în arest, după ce și-ar fi sechestrat și violat iubita. Acesta a fost acuzat de agresiuni sexuale și de fostele partenere.

„În primul rând, îmi pare foarte rău că încă o femeie a trebuit să treacă prin această trauma, prin care am trecut și eu. Fiind tatăl copiilor mei, imi pare rău și pentru el, pentru cum a ajuns. Cu siguranță situația ar fi fost diferită dacă s-ar fi dat curs acum un an sesizarilor făcute de mine în același sens, poate că el s-ar fi oprit sau poate că femeile cu care interacționa ar fi fost mai precaute. Am avut foarte mult de suferit și după ce m- am despărțit de el deoarece, ca să se răzbune, a făcut în presă o serie de declarații mincinoase și defăimătoare care mi-au afectat grav imaginea”, a spus Cezara Tomenco, fosta iubită a modelului.

Andre Bîrleanu, declarat în 2008 de revista ”People” unul dintre cei mai sexy bărbați, este acuzat că a lovit și agresat sexual o tânără de 22 de ani, în centrul Capitalei.

Și fostele partenere de viață l-au acuzat în trecut pe Bîrleanu că a fost agresiv și le-a lovit.

Incidentul s-a petrecut într-un apartament în apropierea parcului Cișmigiu.

Citește și
andre birleanu
Cine este Andre Bîrleanu, modelul care și-ar fi violat iubita. A târât-o într-un bloc din centrul Bucureștiului
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Victima, care făcea parte din anturajul fotomodelului, susține că miercuri noapte, în jurul orei 2, ar fi fost târâtă și trasă de mâini de Bîrleanu până la lift și, odată ajunsă în casa lui, individul ar fi început să o lovească. Tot ea le-a zis polițiștilor că, în aceeași noapte, bărbatul a obligat-o să întrețină de mai multe ori relații sexuale.

Femeia a reușit să scape din casa fotomodelului Andre Bîrleanu a doua zi dimineața și a mers direct la poliție. Suspectul a fost ridicat de trupele speciale și dus la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Modelul Andre Bîrleanu, criticat de propriul tată după ce ar fi violat o tânără: ”De neconceput așa ceva!”
Modelul Andre Bîrleanu, criticat de propriul tată după ce ar fi violat o tânără: ”De neconceput așa ceva!”

Un bărbat, cunoscut fotomodel internațional, a ajuns după gratii pentru viol și lipsire de libertate.

Cine este Andre Bîrleanu, modelul care și-ar fi violat iubita. A târât-o într-un bloc din centrul Bucureștiului
Cine este Andre Bîrleanu, modelul care și-ar fi violat iubita. A târât-o într-un bloc din centrul Bucureștiului

Andre Bîrleanu, un cunoscut fotomodel care locuiește în Capitală, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Modelul Andre Bîrleanu a fost arestat după ce ar fi violat o tânără într-un apartament din București
Modelul Andre Bîrleanu a fost arestat după ce ar fi violat o tânără într-un apartament din București

Un fotomodel cunoscut a fost arestat peventiv pentru 30 de zile, după ce o femeie a reclamat că a târât-o într-un apartament din centrul Capitalei, unde a bătut-o, după care a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.