„Asta e România. Haos total”. Reacția unei femei după ce trenul nu a putut să oprească în stație pentru că era ulei pe șine

×
Codul embed a fost copiat

Un incident pe calea ferată ridică mari semne de întrebare. Un tren de persoane care plecase din Suceava a trecut prin gara Verești fără să oprească, deși ar fi trebuit să o facă.  

Mecanicul a oprit trenul la un pasaj de după stație și a staționat acolo aproape două ore. Abia atunci s-a întors în stația „ratată”.

CFR Călători a explicat că a fost o problemă de infrastructură: pe şine s-ar fi scurs cantităţi mari de ulei dintr-un tren de marfă.

Incidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în localitatea Vereşti, situată la 20 de kilometri distanță de orașul Suceava.

Acolo este prima stație de pe ruta Suceava-Bucureşti, dar trenul nu a mai oprit. Călătorii care așteptau trenul în staţie au privit surprinşi cum garnitura își continuă drumul, fără să oprească.

Citește și
tren gara sine
Un tren CFR nu a putut să oprească într-o stație pentru că pe șine era ulei de rapiță. A avut întârziere 110 minute
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Femeie: „Asta e România. Ne-am obișnuit, că așa-i la noi, ca la nimeni. Trebuiau să și coboare niște persoane și n-au mai coborât. S-a dat cu spatele. Haos total”.

Mecanicul a oprit trenul abia la un pasaj de după stație. Cât timp trenul a staționat în pasaj, în stația Verești, pe lângă care trecuse, s-a curățat uleiul de pe șine. Apoi garnitura a pornit cu spatele spre gară.

Trenul s-a întors după aproximativ două ore, de unde şi-a reluat cursa pentru pasagerii rămaşi.

Bărbat:Delăsare care se vede în toată România, oriunde mergeți, până la București, în toată țara. Călătorii sunt primii care plătesc și ultimii care beneficiază de ceva".

CFR Călători a explicat într-un comunicat că „situația a fost generată de o indisponibilitate a infrastructurii”.

Ada Mesesan, purtător de cuvânt CFR Călători: „Un tren de transport marfă a deversat printr-un incident scurgeri de ulei pe șină. S-a sesizat faptul că șina nu este curată și atunci punea în dificultate gravă, putea să se întâmple și un accident cu orice tren care trecea. S-a sugerat ca trenul să oprească, să se curețe șina și apoi s-a dat din nou liber la tren”.

Pasagerii au fost permanent în siguranță, spun cei de la CFR. Trenul a ajuns la București cu 130 de minute întârziere. O anchetă a Agenției de Investigare Feroviară va lămuri cu exactitate dacă a fost vorba despre un incident tehnic sau despre o eroare umană.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Accident grav în Buzău. Trei persoane au murit pe loc și una a ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren
Accident grav în Buzău. Trei persoane au murit pe loc și una a ajuns la spital după ce mașina lor a fost lovită de tren

Încă o tragedie s-a produs, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere, de data aceasta, în județul Buzău.  

Un tren CFR nu a putut să oprească într-o stație pentru că pe șine era ulei de rapiță. A avut întârziere 110 minute
Un tren CFR nu a putut să oprească într-o stație pentru că pe șine era ulei de rapiță. A avut întârziere 110 minute

Un tren de persoane, plecat din Suceava cu destinația București, nu a putut să oprească într-o stație, spre uimirea călătorilor care așteptau pe peron.

Trei persoane au murit, după ce mașina lor a fost lovită de tren, în Țintești. Traficul feroviar e blocat | VIDEO
Trei persoane au murit, după ce mașina lor a fost lovită de tren, în Țintești. Traficul feroviar e blocat | VIDEO

Un accident feroviar a avut loc luni seară, pe tronsonul trenului marfar magistrala Buzău-Galați, la intersecția cu Dj204D. Trei persoane au murit.

Accident devastator de tren în Spania. Patru persoane au murit, iar trei au fost rănite
Accident devastator de tren în Spania. Patru persoane au murit, iar trei au fost rănite

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi trei au fost rănite, duminică, după ce au fost lovite de un tren de navetişti în timp ce traversau o linie de cale ferată în Catalonia, nord-estul Spaniei, au anunţat serviciile de urgenţă.  

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.